Dmitri Miticov

am zis \"teme expirate ca mod de tratare\" intelegeti corect ce spun, va rog frumos.
domnule ruse, putem discuta si putina teorie literara daca doriti, numai sa va Țină

Scoaterea din context ma ajuta sa vedeti ca voi in loc sa judecati opera il judecati pe Dmitri, ori daca vroiam sa scriu ceva moral eram ratat in literatura din start; zice bine poetryca la faza cu amoralul, de-aia am zis ca il iubesc, din pacate sunt comentarii importante trecute la offtopic.

uite de ex. o bucata din Ryu Murakami(in supa Miso):

\"Tipa cu numărul 3 nu era nici hipnotizată și nici nu își pierdse cunoștința. Cînd Frank s-a apropiat de ea, a început să se miște, dar într-un fel foarte bizar. A început să zgîrie cu unghiile tapițeria canapelei pe care stătea, ca o mîță care se joacă încîntată. Ținea încă în mînă microfonul deschis și zgomotul stofei frecate răsuna în încăpere. Cred că voia să fugă, însă corpul i se mișca independent de voința ei. Avea picioarele atît de încordate, încît i se reliefau mușchii, dar nu era în stare să-și miște nici măcar vîrfurile degetelor. Fața și gîtul îi erau crispate, iar umerii îi tremurau ușor. Nervii care îi conectau trupul de minte fuseseră sfîșiați și acum se mișca necontrolat. Și eu eram însă la fel. Văzul și auzul mi-o luaseră razna. Melodia de Amuro pe care o cîntase tipa la karaoke nu se terminase încă, dar nu eram sigur că într-adevăr o auzeam sau nu. Cînd Frank i-a apărut în fața ochilor, fata a făcut pe ea. Lichidul i-a țîșnit pe podea, iar ea s-a mai relaxat. Și-a scos pantofii și și-a lăsat umerii în jos. Acum avea pe chip o expresie parcă rîzătoare. Frank a apucat-o de păr și i-a împlîntat cuțitul în piept. Am văzut cum de pe fața tipei a pierit ceva, întocmai ca o gîză care-și ia zborul dintre firele de iarbă.
În acel moment numărul 5 a început să țipe. Nu din cauză că numărul 3 fusese omorîtă, ci mai degrabă de parcă pînă atunci avusese volumul dat la minimum și cineva îi răsucise brusc butonul.\"

A, dar sa nu credeti ca e orgoliu acesta. Dmitri e personaj pentru COERENȚÃ. Acesta nu e un text autonom, e vorba de tot volumul si ce vrea el. Creionul meu chimic mai are doar cate ceva de spus pana la sfarsit
eu va multumesc pentru interventii
(poetrica, dar sa nu te-astept cu saptamanile...)

adrian, am vazut tarziu com. tau, habar n-am de ce e la off-topic, dar cred ca e destul de limpede acolo desi e adevarat ar fi fost posibile si doua puncte.
adica e la fel cu "s-a gîndit uite viața" - minime semne de punctuatie pentru ca intelegem si asa ne gandim destul de direct si fara intonatii mai mult ce pot sa spun

multumesc, acum e cumva corectat și e posibil să fie mai bine.

vă mulțumesc, sunteți prea drăguți cu mine :)

multumesc pentru comentariu, irina,
Am modificat puțin finalul(și titlul) și cred că acum e mai bine.

Va multumesc pentru pareri,
@ vali, nu prin trecerea aia ramane textul daca e sa ramana desi da am o slabiciune pt asa ceva
@ gena, ma bucur ca a ajuns la tine asta imi e de ajuns, cat despre orgolii sa le lasam celor slabi

multumesc, silviu,
am mai modificat cate ceva in text ca sa fie mai coerent si acum cred ca e mai bine,
dar ce spui tu ramane valabil

evident că e prea descriptiv, dar nici măcar ăsta nu e un lucru nou.
din fericire varianta de mai sus e cam la prima mînă, motiv pt care revin cu varianta aproape finalizată:



Ce-am mai făcut


Despre cum suntem, ce-am mai făcut
și așa mai departe.
La țară, iarba a crescut printre bolovanii din curte
și i-a acoperit. Nu ne-am mai chinuit
s-o smulgem sau să turnăm apă fiartă.
Cazanul de cupru a rămas lîngă magazie,
răsturnat în noroi. Mama n-a putut nici
să-l clintească, a tot tras de el,
apoi s-a uitat la mine și am rîs amîndoi.
Prelata la beci e spartă, umezeala a prins miros.
Drumul s-a rupt după ploi, ne ducem acum
foarte rar pentru că numai pe jos
se mai poate ajunge.

Trebuia de fapt să încep cu poate ai aflat că
am vîndut apartamentul și de-astea. Dar să lăsăm.
Să spun mai bine că sunt momente în care
lucrurile vin de la sine, mai exact cu o lună în urmă
citeam o carte din care mai rețin
o expresie: „căldura vocii narative” și în jurul ei
încolăcită o senzație nedefinită.
Citind, mi-am amintit o scenă
din copilărie cînd dormeam pe canapea
în sufragerie și pe perete am început să văd
animale sălbatice alergînd în pădure,
și nu mă puteam mișca, dar nici nu-mi era
frică pentru că te știam lîngă mine.

Poate ai aflat că am vîndut apartamentul,
cu asta nu mai putem face nimic.
La cîteva zile m-am trezit cu niște poze
în cap: măsuța de pe balcon, improvizată
din cutia televizorului și o placă albă de pvc,
tabloul cu păsări în formă de v despre care
n-am știut niciodată dacă vin sau se duc,
dungile arse pe ușa de la intrare
(dacă se ia lumina pe scară, apropii lumînarea
prea mult, pînă cînd zimții cheii sfîrîie în butuc).
Noi am plecat legănîndu-ne încet
ca bețivii. Cei care au venit după noi
au dat cu lavabil și lac.

Despre mine ce pot să zic,
dacă te-ai întoarce acum n-ai mai recunoaște nimic.

va multumesc, aprecierile voastre ma bucura,
o singura mentiune, ilinca: acel tu e chiar textual ca sa zic asa (nu catre cititor la modul general), ceea ce se vede intr-adevar mai putin doar din acest text, dar simteam nevoia sa spun asta ca sa nu facem vreun exces e interpretare.

Prea multe comparatii, poezia suna prea fabricat aici, in locul tau as incerca sa vorbesc in poezie cat mai natural, sa inlatur toata ingineria asta a figurilor de stil pt ca nu ajuta (comparatiile sunt fie banale, fie prea fortate in sensul ca scapa de sub orice logica fie ea si a textului poetic- ex. banal e cedeaza ca pojghita de gheata, fortata e aia cu inghit distante de parca as lua antibiotice) Habar n-am ce e poezia, dar stiu ce nu e si sigur nu e o productie la hectar de figuri de stil (de ex. in prima strofa ai 4 comparatii plus o definitie comparativa care e tot comparatie si toate vin unele dupa altele etc. plus ca ai epuizat intr-un text cam toate cuvintele de legatura dintre termenii comparati> ai \"ca\", \"de parca\", \"ca si cum\" si tot asa);

am invatat ca din afara se vede mai bine, asa ca te cred

e aproape curat si asta e conditia necesara, de aici poti sa fii sigur ca drumul e bun, desi nu e o garantie niciodata.
adica e corect literar, dar inca prea putin.
de ce zic aproape, termina cu \"mi-o\" si vezi ce faci cu \"precum natura\" - mie genul asta de formulare mi se pare de un umor involuntar irezistibil.

ce sa zic, dupa niste observatii pertinente am facut niste modificari destul de importante, fara sa alterez regia.
nu stiu daca e mai bine acum, dar in mod sigur e mai curat, ca e la a doua mana.

la multi ani, asadar
am o oarecare retinere in a comenta pt ca s-ar putea sa fiu prea serios deci un pic ridicol in comparatie cu tonul poeziei si pt ca nu stiu cat de in serios iti iei txtul asta (da, e dezinvoltura dar una a textelor scrise pe nerasuflate)
nu fac judecati de valoare cum vezi numai fac niste observatii si hotarasti tu daca-i bine sau nu.
poate totusi faci ceva cu versul 2 pt ca poate fi aceeasi idee fara un joc facil si tampitel
apoi ultima strofa are mai multe minusuri ma refer bineinteles la primele 3 versuri si la ultimul care ar putea disparea linistit.
in rest e ok pt ca are asa o duiosie a ratarii si o candoare pe un ton afectat

va multumesc pentru comentarii

pai au fost vreo 538 km in ziua aia, ca veneam de la cluj;
iar cu totul au fost cam 1436 km :). am condus ceva, dar a meritat

:)) frumos
candva o sa povestesc si eu cum a fost cu drumul la chisinau ca e tare amuzant
dar sunt convins ca voi aveti povesti mai frumoase

@ ela, iti multumesc mult
ma bucur ca ti-a placut, imi face bine sa primesc feedback pozitiv
sper sa fie citita de cat mai multi

(p.s. pt andu, urmeaza sa-ti trimit cartea, n-am uitat)