Ceasul

Un text foarte condensat care lovește cu fiecare imagine. Nimic explicativ, nimic redundant, nicio metaforă decorativa - toate funcționale. Poem existențial, fără lamentație. Secvența finală, după ce ceasul e îngropat in copac si omul devine mormânt si sol fertil (rădăcinile bând moartea), e de o gravitate calmă, asumată.
Am savurat-o cu mare plăcere.

Sorin, Mulțumesc pentru lectura atentă și pentru felul în care ai surprins mecanismul intern al textului. Mă bucur că ai citit poemul dincolo de suprafața imagistică și că ai sesizat această gravitate calmă spre care tinde. Apreciez observațiile tale.

Mult respect și multă inspirație îți doresc