Poezie
Trenul care merge către infinit
1 min lectură·
Mediu
Trenul care mă poartă către tine,
Are culoarea zilei care vine,
El merge iute către infinit,
De-atâta drum, mi-e gândul obosit.
Tu mă aștepți să mă întorc acasă?
Ai pus lalele-n vaza de pe masă?
În visul meu mereu e primăvară
Și trenul mai oprește-n câte o gară.
În trenu-acesta oamenii-s culori
Și-o lacrimă mai cade uneori,
Se spun povești, se leagă amiciții,
Se nasc tăceri ascunse-n propoziții.
Prin geamuri fug orașe, dealuri gri
Și timpu-n loc pare a se opri,
O mamă-și strânge pruncul lângă ea
Și un bătrân vorbește cu o stea.
Și trenul merge-n ritm de dor și vis,
Pe șine lungi, spre lumi de paradis,
Iar fiecare suflet călător,
Poartă-n bagaj fărâma unui dor.
Privesc pe geam la luna ce tresare
Și mă gândesc: și tu o privești, oare?
Aceeași rază blândă ne unește
Și iată că distanța tot descrește.
O să te strâng în brațe în curând
Și-o să-mi astâmpăr dorul cel flămând.
0096
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 158
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 26
- Actualizat
Cum sa citezi
Dinulescu Carmen-Alina. “Trenul care merge către infinit .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dinulescu-carmen-alina/poezie/14198871/trenul-care-merge-catre-infinitComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.