Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Nicio rană

1 min lectură·
Mediu
Tu ai văzut în sufletul meu
Adânc șerpii cu limbile veninoase
Lupii flămânzi
Vampirii îngroziți de beznă
Mi-ai spus: ți-au ucis fericirea
Eu am dat din cap neîncrezătoare
Neștiind cum poți vedea sufletul meu
Ca și cum ai privi în globul magic
Ți-am spus că nu am nicio rană pe inimă
Ca o pasăre pot să zbor
Dacă vreau, dar nu vreau
Prefer să mă târăsc pe sub tufele
De măceși înfloriți
Ca să simt parfumul florilor...
Sunt bine
Dar tu ai rămas și uneori prindeai
Câte un șarpe și-l omorai
Îți mulțumeam timidă
Și nu voiam să mă gândesc câți șerpi
Mă mușcă zilnic
Tu voiai să îi ucizi pe toți
Dar eu insistam că sufletul meu e liber
Că poate să zboare...
Acum tăcerea e adâncă
Tu nu mă mai tii de mână
Rănile mele sunt reci
Aș vrea să zbor dar nu mai am aripi
Le-au devorat șerpii, lupii, vampirii
As vrea sa fii aici să mă ții în brațe
Pentru că fără tine eu nu știu
Să traiesc drept
Aprinde lumina
E întuneric, e întuneric, e întuneric...
00849
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
181
Citire
1 min
Versuri
33
Actualizat

Cum sa citezi

Dinulescu Carmen-Alina. “Nicio rană .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dinulescu-carmen-alina/poezie/14171412/nicio-rana

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.