Răsuflarea ta

În ultimele luni, am traversat, înspăimântat, o perioadă de conștientizare. Suferința m-a smuls din rutina trăirilor obișnuite și m-a readus în clipele mele cu tine, chiar dacă ele există doar în înțelesul meu. Azi-noapte, durerea m-a trezit. Nepregătit, n-am luat nimic, găsind doar perna cenușie de veghe lângă mine. Am așezat-o cu grijă, direct pe centrul dureros, între stomac și intestine. Căldura ei mi-a domolit frustrarea și, în cele din urmă, am adormit. Apoi, visând, am hoinărit, până am ajuns în fața unui capăt de conductă părăsit. În jur, se întindea un câmp verde, viu, mângâiat de aburul ce se ridica lin. Nu te-am zărit, dar m-am trezit respirându-ți răsuflarea. Glasul tău mi-a șoptit să mă întorc, promițându-mi alinare. Mi-ai înșiruit cuvinte pe care, atunci, le înțelegeam, dar pe care acum nu mi le mai amintesc.