Monolog

...Eu, umbra de lumina a a umbrei mele, desfid trecutul si viitorul - dat fiind faptul ca prezentul nu exista - realizand ca am unghiile prea moi pentru aisbergul inghetat cu mine insami: si-atunci tac recunoscand ca mai presus de cheia cuvintelor e lacatul sufletului, cel inghitind timp si spatiu la un loc. Doamne, cat de departe ma simt de clipirea lumii de geana, in aceasta superba, dementiala trecere in amurg, enuntand numai pentru minele meu (care nu stiu pe unde este) definitii de mult uitate de mersul pe jos al celorlalti. ...Te descant cu lumina din suflet spre a-ti fi fiindul lin si clar in implinirea Eului nostru cel de dincolo de privirea lumii. Iar cuvintele vin sincere din adancurile intime si frumoase, nu spre amagire ci întru\'închegare si-aducere mai aproape...