Poezie

Învață să visezi

Visele sunt doar o mască a dorințelor ascunse

1 min lectură·25 noiembrie 2004

Mediu

Închisă în camera amintirilor

Urlu disperată să pot ieși.

Plâng cu sufletul deja scârbit de ceea ce e în jur.

Mintea mea s-a îmbolnăvit deja de gustul vieții pierdute

În vanul clipelor trăite pe fugă

Inima e otrăvită, scuipă sânge.

Nu mai vreau, strig după cheia de aur ce mă poate salva.

Însă trecutul mă trage, râzând diabolic.

Urăsc tot ce a fost.

Doar să deschid ușa.

Atunci voi putea trăi fericirea pentru care am muncit și am suferit.

Dar am obosit ... sincer.

Și nu mai pot decât să plâng

Încet, pe înfundate ... de ciudă.

De ce? De ce eu? De ce acum?

Vântul deschide însă ușa

Și lacrimile dispar.

Rămân mută ... în afara camerei e frig, moarte, durere, suferință.

Unde vreau eu să plec?

Dar amintirile s-au săturat deja să mă audă plângând

Și mă împing afară

În groapa visului.

Fals ... trist ... am căzut în groapa fără fund

Și nu mai am imaginație.

Încă o dată nu am știut ce să îmi doresc,

Îmi petrec restul vieții în vânt.

Și alunec ușor spre mormânt.

001.532

Diana Rizoiu. “Învață să visezi.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/diana-rizoiu/poezie/95808/invata-sa-visezi

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.