Diana Elena

Trăiai liniștit, ca o umbră cumințită de ziduri, numărând zile, adunând planuri, uitând să simți. ȘI-ATUNCI — LOVITURA! Un fulger a sfâșiat cerul, totul s-a prăbușit într-o clipă, și-ai

În graba lumii care fuge Se pierd adesea mici valori: un zâmbet cald, o mână-ntinsă, un gând curat, lipsit de fiori. Ne îmbracă vorbele mândriei, cumpărăm tăceri din sticlă, iar când în

Porniră-n zori, din călimară, Cavalerii viselor grele, Cu pene-n flăcări de povară, Să scrie-n cer cu stele-n stele. Oh, cavalerii de cerneală, Pe file vechi, în miez de noapte, Scriu dorul

La început a fost cald. Inexplicabil de cald. Apoi, din respirația mea, a crescut un fir de gheață — ca o greșeală a realității. Îl țineam între coaste și nu mă durea. Doar timpul

În miezul unei nopți de catifea, când stelele pluteau ca note rătăcite, pășeam prin propria-mi tăcere, cu pași de vis, cu tâmplele aprinse, ascultând cum inima-mi cântă încet, ca o liră

Mulțumesc frumosului din floare, Ce-și deschide taina în lumină, Pentru-a firii blândă sărbătoare, Pentru pacea ce în ea se-nchină. Mulțumesc frumosului din zori, Când se scaldă cerul

În noaptea adâncă, fără glas, Un mic licurici stă pe-un frunziș, Cu lanterna lui de cristal, Înveselește orice colțiș. Nu-i doar o lumină ce sclipeste, Ci-un dans de curaj și de

Sunt o scrisoare căzută dintr-o mână grăbită direct în gura mării. N-am apucat să spun „te iubesc” până la capăt. Apa a pus punct în locul meu. Acum zac pe fundul oceanului între epave