Scrisoarea

Sunt o scrisoare

căzută dintr-o mână grăbită

direct în gura mării.

N-am apucat să spun

„te iubesc”

până la capăt.

Apa a pus punct

în locul meu.

Acum zac pe fundul oceanului

între epave și scoici,

iar cuvintele mele

se dezleagă

ca părul unei femei

care nu mai așteaptă.

Fiecare literă

s-a transformat într-un pește

și a fugit.

Unele duc dorul mai departe,

altele se pierd

în burta întunericului.

Cerneala mea

sângerează albastru.

Frazele se dizolvă

ca promisiunile spuse

prea târziu.

Nu vei ști niciodată

că te-am căutat

în fiecare propoziție.

Nu vei ști

că numele tău

era ancora mea.

Sunt o scrisoare

care nu va ajunge.

Dar marea știe.

Și valurile

îți vor șopti cândva

ce n-am reușit

să îți spun.

Comentarii (1)