rugă

dumnezeul meu, fratele meu de cruce, dacă mă arunc într-o apă, tu mă scoţi, mă usuci şi mă porţi, ca pe o haină proaspăt spălată. chiar nu poţi să mă laşi naibii, baltă? am deschis fereastra şi te-am mirosit în caisul înflorit. am deschis frigiderul şi erai acolo, în cutia cu lapte acrit. ce te mai încăpăţânezi să mă salvezi de necuratul! deşi vezi că îmi port cu orgoliu păcatul, ca pe medalia celui dezertat dintr-un război care poate nici nu a existat. dar există viaţă înainte de moarte. uite, ne întâlnim jos, la o înmormântare. mâncăm o oală cu sarmale. bem nişte palincă de caise. şi să vezi ce mişto e când îţi bagi picioarele în lumea cealaltă şi-n fericirile promise. până şi mortul mai învie puţin, de-atâta veselie. oricum, ce voiam să spun e că a doua zi, după beţie, n-o să-ţi mai ardă să mă asculţi din singura ta carte. te rog, lasă-mă să scriu şi eu o poezie, chiar dacă nu are happy end, cum îţi place ţie. să mă arunc în ea, ca într-o fântână. doar aşa, de-al dracului.