Poezie
Vad in ochii...
2 min lectură·
Mediu
Vad in ochii tai de otel trecut prin frunze de loboda:
ai sorbit zeama la cantina, ai mancat paine neagra
ai intins mana dupa vreo silueta
ce se pierdea pe drumul spre halta,
pelinul ti-a inchis vreodata o rana,
ai fost la periferie, unde
construiai drumuri din calcare albe
nici langa pustiu intr-o parte, nici langa apa in cealalta
nici direct inspre cer, ca o panglica
pentru trailere grele
ochii tai au plans si cu pasari
luandu-si zborul drept, fara elan,
le goneai cu mainile, te aparai ca de muste
in timp ce calcai pe un os de cal
ai trecut printre colinele Dobrogei,
Delta ai imbratisat-o cu totul
sarutandu-i buzele arse de soare, sarate
ai stat candva asa, in picioare
pe-o suprafata neteda de beton
cand ceasul agata intr-un cui de pe cer
si este, era, devenise, poate, vreodata
o forma deformata a spatiului
ce-l stapaneai si in care
cu trupul tau de om, pantaloni si manecile fluturand
incercai sa-ti reintri, in ochi, si era tare greu
intrau mai degraba razele, furnicile, iarba
balta fierbinte si gheata de iarna
cum o spargeai, copil, cu calcaiul,
zgomotul sec, repetat, nu te putea trezi
te gandeai brusc ca trebuie sa pleci
unde e mapa, unde-s tigarile
fugeai la 601 pe cheiurile Dambovitei
matasea-broastei zbura aripa langa aripa cu pescarusii.
023
0
probabil imi par superbe versurile - un exercitiu de realiate adaptata - fiindca au acel iz pe care eu incerc sa-l captez din viata imeditata , in contratimp cu suavitatea poetica emanata de clasicism.