La patul tau, ma plec, regina,
Si plang cu lacrimi de tarana
Acest pamant ce-l simt sub mana –
Un corp bolnav, pierdut si singur.
In fata ta, ma plec, o tara,
Cu-acea speranta de la
Sa zbor...
pe-un fulg de vant incalecand
s-ajung
pe malul dintre spatiu si Pamant.
Sa cad...
in vidul de materie flamand
sa vad
planetele negura haosului framantand.
S-ascult...
soaptele
Sclipici...
Pe zare a cazut
cu-atata gratie,
de parca-n fire lungi
tesea un val
s-acopere de-un alb
fara de pata
fiinta iubirii
de ochi abandonata.
Atat de fin, atat de
