Poezii

La patul tau, ma plec, regina, Si plang cu lacrimi de tarana Acest pamant ce-l simt sub mana – Un corp bolnav, pierdut si singur. In fata ta, ma plec, o tara, Cu-acea speranta de la

Sa zbor... pe-un fulg de vant incalecand s-ajung pe malul dintre spatiu si Pamant. Sa cad... in vidul de materie flamand sa vad planetele negura haosului framantand. S-ascult... soaptele

Sclipici... Pe zare a cazut cu-atata gratie, de parca-n fire lungi tesea un val s-acopere de-un alb fara de pata fiinta iubirii de ochi abandonata. Atat de fin, atat de