Dermina Vasc

Nu ma supar eu prea usor, si sa stii chiar nu mi-a spus nimeni pana acum ca numele meu e interesant, ma bucur ca ai remarcat Varianta initiala a acestui comentariu a fost \"o poezie ce putea fi descrisa intr-un episod maniacal\" Apoi am corectat pentru ca am zis ca nu mai amestec absurdul cu nebunia, adica e mare distanta intre creativitate, neliniste si disfunctiuni ce tin de domeniul psihologiei clinice. Mda asta era o disonanta cauzata faptul ca sunt studenta la psihologie si mai scriu si eu, dar nu ma vreau nici poiata, nici pisaloaga. Deci merit ironia. Si da, faza maniacala e caracterizata cel putin la inceput prin glume obositoare, proiecte optimiste dar e si mult haos. Iar poezia asta mi se pare coerenta , nu are nici o legatura cu euforia. Poate daca ai scrie volume intregi ziua si noaptea le-ai citi de pe Casa Poporului, amenintand ca te arunci... Probabil cancerul asta cognitiv o fi de vina!
Mersi ca m-ai scos din plictieseala si lasa ca stiu eu sa imi gestionez propriul sarcasm, in privinta asta nu am nevoie de nici o bibliografie.

Nu ar putea fi o poezie scrisa intr-un episod maniacal... de unde atata sarcasm? Poate o solutie de compromis in loc de sinucidere. Poezia, ca viciu, \"asteptand sa ni se termine ticaitul\" Merita incercat macar pentru alti afectati de tulburari existentiale multipolare.

\"Plansul omului…
Haosul născut din sine\"
-Aceste versuri m-au determinat sa recitesc poezia. Omul a uitat sa traiasca, \"Ce lacrimi…
Mai varsam tarana\". Sau tot ce mai poti sa faci odata ce te-ai nascut e sa-ti simti moartea atat de aproape de tine, incat sa evoluezi : de la putin mort, aproape mort si apoi mort, fara a fi. Sa invatam sa ne nastem...

Cu stima,
Dermina Vasc.