Denis-Iulian Baranescu

m-am născut într-o joi am fost întins pe masă nimeni n-a observat încă vorbeam îmi mișcam mâinile ca să nu mă confunde cu ceva rămas aici mai târziu au pus masa și fiecare a mâncat din partea

mi-au zis să stau drept dar coloana mea e o scară de lemn pe care urcă și coboară toți cei care au uitat să mă mai strige să nu mă uit înapoi mă descalț de o pereche de papuci roșii și merg desculț

te-ai lăsat aprins în cămară și acum dinții bunicilor plutesc nimeni nu mai spală farfuriile le batem în perete ca pe niște cuie pe care calcă un cal orb de trei zile încoace îți bagi limba să

nu m-a omorât nimeni asta e partea cea mai rușinoasă am făcut-o singur am negociat cu cadavrul încă o zi. eu am rămas cu obiceiul de a-mi ascunde gâtul.

la autopsie nu s-a găsit nicio boală doar foarte multe zile purtate una peste alta medicul le-a numărat erau suficiente pentru încă o viață dar toate fuseseră trăite de aceeași persoană.

nimeni nu rămâne în viață până la sfârșitul propriei vieți pe drum se schimbă cu cineva care îi seamănă de aceea mama nu și-a recunoscut copilul îl crescuse deja pe cel care urma.

e sărbătoare mare în noapte se adună gândacii negri în galeriile de sub pământ ca să cânte o liturghie aspră pentru cel care a putrezit cel mai repede dintre noi o candelă improvizată topită se

mi-am șters sudoarea de pe frunte aici se oprește neamul nostru am tăiat o găină pe prag să văd ce mai are omul în el când se golește de frică n-a curs niciun psalm n-a ieșit nicio lumină doar un