poet de ocazie

nu există moarte în lipsa cuvântului cum textul nu e aer chiar dacă îl poate lua lăsându-te să-ți înghiți propriul sânge pentru viață și carențele ei dincolo de iubirea omenească e o junglă amazoniană oricând o femeie mă poate doborâ și fixându-și talpa pe pieptul meu va spune: privește-mi trupul așa cum ai vedea în ochii mei flacăra viselor tale. partea ta e-o moarte bună iar eu m-aș stinge evanescent în oniricul ei șoptind dacă \"somnul rațiunii naște monștri\" atunci nesomnul ei ar putea ucide îngeri mă trezesc uneori cu fiori că nu deosebesc încotro m-așteaptă iarna viscolind cu marea-i de gheață și-un adânc de mormânt