de-a viața oarba

cum să știu ce fantome îmi bântuie spiritul de ce am primit neliniștea celor învățați când neputința-mi sufocă tot ce-i frumos și grandios ce duh urzește cu mine tristețea că nu pot fi m-apasă mărgelele dezamăgirilor înălțate pe coloana infinitului generații pe drumul absolutului înnobilând plăpândul efemer * mi-e cald mi-e atât de cald și-n casă-i frig astre înnorate pe ceruri lăuntrice îmi limpezesc vederea cleștar luminând primăvara unor atingeri