Deliman Leontin

Nici de locuri nu mi-e dor Nici de vremuri din trecut Și mi-ar fi mult mai ușor De-aș putea ca să te uit. Nici de mine nu mie drag C-am ajuns cum am ajuns Nevoit fiind să trag Greul unui țel

Era o vreme când voiam să ne iubim... E mult de-atunci, pe cât de mult pe-atât de dor îmi este. Uitat să fie timpul care vru să fim, Eroi într-o erotică poveste: S-a întâmplat ca doi

Chiar dacă-s tentații multe, Să n-ai treabă cu nărodul; Că de nu pierzi tot la punte, Ba poți pierde chiar și podul.

Fără onoare În viața mea rămasă- Acum, sfârșitul.

Are rol de ofițer Dar nu-i legat de armată Și-o leagă pe ea de el Poate pentru viața toată. (ălivic erats ed lurețifo)

Atunci când te-i regăsi Poartă-ți de grijă din plin, Dacă vrei să nu devii, Acu’ din caru-ți cu fân.

Singur boala și-o tratează; Care-i una de plăcere, Însă cea care urmează, Va fi una de durere.

Pentru-a câta oară noapte, Nicio zi în zori cu șoapte Niciun clinchet plin de rouă În vreo dimineață nouă Niciun suflet pătimaș Lâng-al meu cel puțin laș; Numai o-nsetată mână Pe-o cumpănă de

Un clinchet era entropia din liniște și urlet durerea numai umbră . Cum sta Hiperborea în toată mintea mea canalia de timp ce-mi sufoca trecutul mă urlă mai dureros, mai sumbru. Și setea

\"Pușca și cureaua lată\": Un-a devenit centură Ca să facă burta plată, Iar cealalt-o mică sulă.

Vreau să nu ajung vreodată ca să pot zbura mai puțin în vis și atunci alăturea de tine doar Vreau să fiu mereu așa cum cred c-am fost și cum mă simt și

Sunt ca o piatră ce răsare, Sunt ca un vultur ce se zbate-n ape, Sunt venerata-ntruchipare A ceea ce de vreri ar vrea să scape. Și cum nu pot ajunge la lumina Aceea albă, neagră, giulgi sau

Ca în orice căsnicie Mai sunt și momente moarte Dar rămâne mereu vie Acea responsabilitate.

astupă-ți urechea cu timpanul unui mort ca să poți auzi liniștea de dincolo afurisită făptură și imaginația… după atâta trândăvie în așteptarea luminii un nou început al tuturor

După furtună Lângă cuibul răvășit- O turturică.

Femeia e de stâncă Pe partea-i neînsorită, Un mușchi, un lichen, O crăpătură-adâncă Mereu neîncălzită. Șuvoi de lacrimi De-ar fi să-i șiroiască Pe trupul ei de piatră În starea-aceasta-a

Flori de cireș, Primăvăra și ochii Unei gheișe.

Voi opri timpul în loc Până ce ne vom întâlni privirile; apoi, ca să recuperez timpul pierdut …te voi atinge doar, nimic mai mult.

Când se lasă dinspre munte Liniște apăsătoare, Turme mari de oi mărunte Curg încet și grav spre vale. Pe cărări ce stau să fie Unele săpate-n stâncă, Trec și ei ciobani de-o mie, Și de ani,

Arcadele nopții pe bolta cerească Devin pentru noi un castel demiurg În care se nasc sau vin să trăiască Noi pasiuni, sau dinspre amurg. Când jos, pe sub falduri de noapte târzie, Frivole

Am fost nemuritor odată, Și viața îmi era deșărtăciune chiar; Și nu era ceva pe lume ca să poată Să aibă de iubirea mea habar. Am fost nemuritor odată, Și nemurirea s-a născut atunci și

Nu avea nimeni mai falnici fagi ca și noi, Până mai ieri, când au venit investitorii; Nu avea nimeni mai falnici feciori ca și noi, Până mai ieri, când au venit investitorii; Nu avea nimeni mai