Deliman Leontin

M-ascund de suflete străine mie M-ascund de inima pietrificată M-ascund de cele ce au fost și cele ce-or să fie M-ascund de de mine câteodată. M-ascund de cele ce au fost și cele ce-or

A și \"n\" și \"ș\" și \"oa\" Ghici ce este aceasta?

Floare de cireș- furtună cu mireasmă peste palul roz.

Stelele nopții, licurici în suflete- palide iubiri.

Păsări în noapte- mângâietoare umbre pe fața lunii.

Confirmarea că românul Sigur s-a născut poet, Se verifică-n portalul: agonia punct și net.

Mai îndurerat cu fiecare clipă- suflet călător.

Cu puțin cauciuc sau plastic, Problema-i ca rezolvată. Nu uita însă fântâna... Mai poate fi și secată.

Þi-am scris în limba cedrilor pe care numai pergamentu-o știe și sper să te găsească bine și pergamentu\' și solia. P.S. S-ajungă până va veni Mesia!

Ciupercuță cât un nor Ghici ciupercă nucleară, ce-i?

Vulturii sunt umbre care zboară ce privesc în jos amăgitor, nu le-ajunge-un cer și-o vară mai doresc o toamnă și un nor Foșnetul de frunze în cădere ca și vântul de sub zborul lor,

Printre brândușe de toamnă eu aș vrea a mă găsi În fața unei pietre cu licheni și var De care să mă sprijin dacă o fi și-o fi... Precum se sprijină și coarnele de reni de cercul lor

Trăsăturile și-arată Precum hainele pe el Ce-i mai intim,sub cravată Iar păcatele în cer.

Cer necăzător de stele-mi ești Agățată de o margine de lume și povești, Spațiul gol dintre pereții și lichidul din ibric Fără de culoare, fără zahăr și fără nimic, Numărând la\" five

Fă-ți pe drumul meu cărare Fie și numai cu umbra Să mai uit de-o oarecare Viață stinsă, viața-mi sumbra Și din când în când de vrerea Îți este să poposești Poți-mi mângâia durerea

Mormintele ne sunt atât de adânci ele țin de la naștere și până în veci mormintele ne sunt săpate în stânci sub formă de inimi și-atâta de reci. Lumea întreagă-i un vast cimitir sub

Dulcele trecut s-a dus Putregaiu-l simt în nări Rogu-te acum Isus Spânzură-mă de un zor Ca la răsăritul lui Soarele să stea puțin Până taie raza-n care Spânzură un oarecare.