Deliman Leontin

Dealul pastelat, În liniștea pustie - Strigăt de cocori.

Femeia e de stâncă Pe partea-i neînsorită, Un mușchi, un lichen, O crăpătură-adâncă Mereu neîncălzită. Șuvoi de lacrimi De-ar fi să-i șiroiască Pe trupul ei de piatră În starea-aceasta-a

Nici de locuri nu mi-e dor Nici de vremuri din trecut Și mi-ar fi mult mai ușor De-aș putea ca să te uit. Nici de mine nu mie drag C-am ajuns cum am ajuns Nevoit fiind să trag Greul unui țel

Voi opri timpul în loc Până ce ne vom întâlni privirile; apoi, ca să recuperez timpul pierdut …te voi atinge doar, nimic mai mult.

În zare cerul, revărsat peste toamnă- pale de nori gri.

Toate par ca bune-a fi, Dar când ei vin și acuză Cum că punctual de pe “i” Este de pe buburuză…

Ape tulburi, lucru-i cert, Ba s-a mai depus și mâl. Noi sperăm ca după CERN, Să n-apară și… OBÂL.

Neajunsurile și le-ascunde, Pe-ale altora le-arată; N-are părinți n-are rude, Însă mârșăvia, toată.

Atunci când te-i regăsi Poartă-ți de grijă din plin, Dacă vrei să nu devii, Acu’ din caru-ți cu fân.

Am încercat odat’ să mestec timp și să-l înghit, (spunea un măscărici) dar limba mea cu limba lui s-au răsucit, și am rămas un clown, care trăiește-acum din bâlbâit.

Dacă sufletul meu știe, Cât de mult sunt vinovat, Vreau pedeapsă ca să-mi fie, Răstignirea între două curcubee Care să se depărteze Unul înspre feerie, Celălalt ca să viseze La ce și eu am

Arheologiei digitale Îi va fi dat peste un timp, Ca-n siturile cu portale Să mai găsească câte-un stih.

Arcadele nopții pe bolta cerească Devin pentru noi un castel demiurg În care se nasc sau vin să trăiască Noi pasiuni, sau dinspre amurg. Când jos, pe sub falduri de noapte târzie, Frivole

I-a cam cucerit și viața; Aproape tot i-a luat: Judecata și voința… Totuși, i-a lăsat… un pat.

După ce-am cam sărit calul, Toți sperăm într-o infuzie; La ce-ar mai fi bun capitalul, Când noi suntem… sub perfuzie.

De fapt, marginalizează, Tot ce îi apare-n cale; Însă asta îi trădează Certa lui… handicapare.

De ce-mi ești așa geloasă Când totu-i deșărtăciune: Și în suflet și în casă, Iar în pat numai tăciune?

Un clinchet era entropia din liniște și urlet durerea numai umbră . Cum sta Hiperborea în toată mintea mea canalia de timp ce-mi sufoca trecutul mă urlă mai dureros, mai sumbru. Și setea

Mulțumesc de bunul sfat! (Și puțin, m-oi conforma) Unuia mai \"apucat\" Decât mine-ntru-de-astea.

Era, cât a stat în țară, Excentric în... comportare; Și-a rămas la fel și-afară, Însă, mai mult la... cazare.

Mi-e dor și-atât de mult mi-e dor de umbra cald’ a unui stol de păsări plecânde înspre țări de vis plecânde unde nu a nins pe tâmple încă.

Pe fiul „rătăcitor”, L-apucat un dor de casă, C-a venit cu primul zbor La iarba verde… „ce-i rămasă”.

Au avut noroc cu carul Atunci când l-au pregătit. După ce-au servit grătarul, Însă, unele s-au fript.

Atunci când se consemnează Lipsa lor de caracter, Ei aceasta o tratează, Ca pe-un lucru efemer.