Punctul nu este altceva decât:
începutul și sfârșitul
ceea ce este cel mai aproape de nimic
(oricât de aproape)
vecinul din dreapta și din stânga
și din toate părțile
al infinitului mare.
Mai
Aud vorbele plângând
Ochii îi văd lăcrimând
Peste umeri văd priviri
Aruncate-n amintiri.
Îmi așez un suflet bun
Chiar la margine de drum
Ca să fie un popas
Pentru timpul ce-a rămas.
Să vii
Ni se alătură la drum de la-nceput
Cohorte-ntregi de vajnice trăiri
În frunte cu-n necunoscut,
Stăpân a-ntregii noastre firi.
Le facem loc trăirilor din piatră
Fără să știm ce neputință
Sunt ca o piatră ce răsare,
Sunt ca un vultur ce se zbate-n ape,
Sunt venerata-ntruchipare
A ceea ce de vreri ar vrea să scape.
Și cum nu pot ajunge la lumina
Aceea albă, neagră, giulgi sau
Stau cu ochii cum s-ar spune
Rezemați de ochii tăi,
Și ca un copil de școală,
Număr: una, două, trei.
O pupilă unde este?
Îți lipsește numai ție;
Ochiul tău se rătăcește
Prin vecini, sau cine
Sunt singur și mi-e-atât de greu…
Mă văd o pradă-nsingurată
Și frică mi-e că nu sunt eu
Mai mult ca niciodată.
Și-atunci când parcă am mai multă
Putere-n gând și fapte,
Mă simt cu-atât mai