Poezie

Ecouri în dizgrație

1 min lectură·8 octombrie 2026

Mediu

În strâmtoarea dintre trup și-uitare,

Bătrânul Timp se-ntoarce-n zbor,

Ca un orb ce caută o cale

Prin praful vieților ce mor.

El trece prin mansarde sumbre,

Unde lumina a apus,

Și-n fiecare colț de umbră

Așază un tumult nespus.

Ce vrea să spună? Că lumină

Am fost, ’nainte de declin,

Că ne căutăm în humă,-n tină,

Un sine-atemporal, divin.

Dar ne-am vândut pe reci iluzii,

Amanetând ce-avem mai sfânt,

Lăsând din marile concluzii

Doar frunze spulberate-n vânt.

E doar ecoul eului din fașă,

Căzut în praf, de cer sortit,

Ce-acum își poartă ca o haină

Trupul cel vechi și împietrit.

În această dizgrație adâncă,

Sub mefistofelicul descânt,

Moartea desuetă stă pe stâncă

Și ne îngroapă în pământ.

Nu mai e sfințenie-n trecere,

Ci doar un teatru orb, complice,

În care timpul ne mai cere

Din somnul morții a ne smulge.

0040

Dascalu Mihai. “Ecouri în dizgrație.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dascalu-mihai/poezie/14205923/ecouri-in-dizgratie

Comentarii (0)

Autentifică-te pentru a lăsa un comentariu.