Iată omul….
Cad picuri grei, difuză atmosferă,
Prin care gânduri se ciocnesc necontenit,
Zburând spre ambiția lui eternă,
Omul ce este decât un rătăcit?
Izbindu-se val după val ,
De
De ce mă faci încă să sper
Trăind în umbra unui vis fatal
Încerc mereu să mă trezesc
Să fiu ce-am fost, să nu visez
Să fiu din nou normal...
Nebun ce sunt, eu încă sper,
Sper ca inima ta de
Obosit
Sunt obosit... e o stare de spirit,
Ce-mi inunda viata din ce in ce mai mult.
Ce-mi loveste mintea cu-n zgomot, tare, surd;
si ma apasa-n lume, confuz si dezgolit.
Zi dupa zi , val
Genesis
Un râu imens spre răsărit își îndreaptă a lui unde,
Brăzdând spațiul pustiit de mii de ani, îl umple.
Și din unda lui atinsă de a sorții dulce gând
Răsar luceferi și lumine ce ajung și
