Dara Blu

Este un fenomen care ma intriga, mai ales primavara.
Privesc seara la lumina lunii (de obicei, asta este ora la care ajung acasa) o ramura pustie cu citiva muguri abia vizbili, ititi pe la incheieturile ei...Vad aceeasi ramura dimineata, la lumina soarelui, acoperita de un verde crud rarefiat, mugurii explodand in timpul noptii. Seara, acele idei de frunze sunt in aceeasi stare in care le-am vazut dimineata.
Ei bine, in dimineata urmatoare, frunzele sunt mai puternice, mai verzi, mai bogate...si tot asa in fiecare zi, pina cind ramura respectiva devine coviltir de umbra.

Si astfel in mintea mea se formeaza o intrebare: ce minune se intimpla in intervalul dintre luna si soare, minune ce are ca rezultat cresterea intensitatii fortei Vietii?

Si cind ma gindesc ca primul contact cu anumite persoane de aici a fost pe o camera de chat pe care am numit-o \"Cercul Poetilor Anonimi\" :)

Si acum luati aminte la cuvintele lui I.H.Radulescu (parca): \"Scrieti, copii, numai scrieti!\"

Dupa numarul de silabe nu e haiku.
Dupa constructia clasica nu e haiku.
Dupa gindul surprins in cuvinte, cred eu ca este haiku.

Multumesc pentru vizita, Anca :)

este \"lis\", conform dictionarului francez-roman roman-francez, autor Gherghina Hanes

frumos poem...religios prin paganismul lui, surprinzator de sincer si nepacatos prin seninatatea cugetului intrind in biserica, \"mirosind a flori de lis\" ori de \"lit\"...

Splendida idee prin contrastul ei: \"desant\" te duce cu gindul la razboi, victime, nenorocire...sunt parasutisti spre migratia implinirii vietii.

\"...a, si tii minte ca mi-e draga
miorlaita care-si baga
prin camari si asternuturi
ochi pucioasa de te scuturi.
Drac aducator de boale,
Cald inel de blana moale
si cu prefacut rasuflet
ca pacatele din suflet...\"(in memoriam)

Citind acest tors mic si gri, gindul mi-a zburat la versurile lui Ion Barbu, cu niscaiva venin antipisicesc afectuos.
Cine poate intelege, cine poate dezlega misterul acestei fapturi calde, delicate, independente, capricioase...care, cu un zimbet ingaduitor si usor smecheresc (alt cuvint nu imi vine acum in minte)in fantele acelea de smaralde, topaz sau safir, se apropie suav si, incolacindu-se candid in bratele tale, iti da de inteles ca dracul nu este asa de antracit cum pare iar miine e o noua zi in care soarele rasare pe strada ta:)

Daniel, nu ai de ce sa imi multumesti, decat oare pentru comentariul propriu-zis :)
Nu imi place sa intervin si sa critic pe cineva asa cum am facut-o, daca nu se intimpla ca Eliz sa posteze gratuit si absurd, ceea ce, in principiu, nu este admisibil din partea oricui ar proceda astfel.
Intre paranteze fie spus, comentariul tau destinat micutei Eliz imi sugereaza un bunic care isi mustruluieste sfatos nepoata poznasa. Apreciez modul asta de tragere de atentie :)

Revenind la subiect, revin la Blaga. Intimplator, reprezinta poetul meu roman preferat, cindva dorindu-mi (cind eram mai mica si nevinovata) sa fiu baiat/barbat avand sufletul lui Blaga asa cum transpare el din poezii.
Poate ca tocmai din cauza asta imi place asa de mult albastrul...
\"O, lumea, daca nu-i o amagire,
ne este un senin vestmant.
Ca esti cuvant, ca esti pamant,
nu te dezbraci de ea nicicand.
O, lumea e albastra haina,
In care ne cuprindem strinsi in taina
ca vara sangelui sa nu se piarda,
ca vraja basmului mereu sa arda\".

Multumesc, Lavinia.
Am operat.
Sper ca nu am stricat mai mult decit trebuia.

Delicata, diafana, muzicala...Frumoasa poezie, aducindu-mi aminte putin de Blaga (a se vedea \"Catrenele fetei frumoase\").
O poezie ca o sfera, cu care, tinind-o in palme, treci prin tine spre pace...

Cred ca Eliz inca nu are capacitatea sa treaca dincolo de rimele care nu suna ca atare din prima (gen \"la mare, la soare\").
Cu timpul, DACA va zabovi pe aci si va uita sa faca parte din generatia atomic k-lumea, va vedea ca dincolo de rima, de sine statator se afla ritmul si versul alb
despre care se stie
ca rima el nu are,
silabele lui fiind numai muzicale,
ritmul fiind prins in ele
ca simburele-n mar.

Alexandru, suferim latent pentru toti si toate la care faci referire, si nu este vorba de dresaj mediatic, este vorba de ceva care vine din suflet...
Uneori, insa, cind esti bombardat de informatii negative si dureroase, dintr-un egoism atavic de supravietuire, faci zid in jurul tau.
Cind apare o nenorocire atit de nemeritata, atit de cumplita, care pur si simplu te socheaza,zidul asta se fisureaza si in acel moment simti ca porti durerea intregii lumi si scrii \"la comanda\", ceea ce de fapt este un strigat de disperare al victimelor colaterale (oameni, animale, plante, pina la urma viata in toate formele).

p.s. poate ca titlul poemului nu este tocmai bine ales, dar asta a simtit autorul atunci. Ramine poemul, care, citit, infioreaza.

...cuminti, ne indreptam spre ale vietii ramuri,
si-am devenit ingeri prin ura intre neamuri.

Madridul doare, Belfastul doare, doare Gaza, doare Ierusalimul, doare Bagdadul, doare...
prea multi ingeri nascuti in urma urii, ne dor aripile lor in fiecare fibra, dar ne intrebam retoric \"Pana cand, Doamne, pana cand?\"

...Astept si inca tot astept
sa vina primavara peste tei
in mugurii de=asfalt si frunze
in soarele stapan peste idei.

...si surisul cu care
am risipit norii?

Toate sapte sunt norocoase.
Remarc aliteratia din \"virsta\", care da o muzicalitate aparte, plina de gravitate, asa cum grav, duios si trist este conceptul.

Cit despre \"rasarit\", daca as comenta ceva, inseamna ca adaug la comentariul lui Dan Mitrut (\"indescriptibil de frumos\").

Prima parte nu imi apartine.
Este unul din micropoemele ce mi-au facut sufletul sa vibreze la concursul \"Dragoste si Gheata\".

Dupa aproape doua luni m-a bintuit ideea care s-a dorit un raspuns la \"Departari\".

Multumesc pentru sugestie. Nu suna deloc prozaic, dimpotriva.
Numai ca in mintea mea fost ideea ca tot ceea ce este bun si frumos este furat (in sens pozitiv), inclusiv sarutul. si mai ales lumina.
Ori poate ne-a fost daruita?

Par rebel-lacrimi
Rochite scurte - suris
Sosete cu mustati
Se joaca.
(copilarie)

Era o seara de ianuarie, nehotarita, care si-a zis ca deocamdata va ploua, iar mai tirziu va ninge...
In marele oras cu pretentii europene, sapaturile tehnologice infloreau in plina splendoare forma de lacuri pline de mistere si izvoare de povesti cu sfinti.

Fugarita de citiva catei dezmosteniti de soarta si de oameni, o pisica libera si a nimanui isi trage sufletelul, dupa ce isi pierde urmaritorii.
Respirind usurata, vrea sa isi continue calatoria pe trotuarul de vis-a-vis, sa ajunga la ea acasa (o scorbura creata la temelia unui bloc paralelipipedic de 10 etaje proletare).Dar...
sunt atitea gropi pline cu apa, si masini care trec, si dulai vagabonzi, si oameni rai, iar ea este atit de mica si delicata...
Se opreste in fata primei baltoace, priveste inainte, in stinga, in dreapta, si, ginditoare cu o barbia sprijinita in labuta, cuprinde perspectiva drumului si isi formeaza strategia de traversare.
Top, top, top, dansind printre obstacolele lacustre si tulburi, ajunge pe trotuarul de vis-a-vis. Se opreste, isi priveste blanita, la a carei curatenie tine atit de mult, si smaraldele verzi, furate spre a vedea, o anunta ca a trecut peste marea incercare in bune conditii, doar sosetelele s-au murdarit putin, insa, ca pentru orice pe lumea asta, exista o solutie.
Dupa 10 minute, un ciine, tras de umana lui, ajunge la aceeasi baltoaca, unde mica felina a sezut si a trecut mai apoi.
Era un ciine mic (pechinez, parca stia ca i se spune), cu blana galbena, strinsa in smocuri, plouat...Umana de la capatul lesei a sarit baltoaca, dar, ce atita tevatura pentru niste apa murdara pe blana...mai bine trec prin ea, ca si asa nu ma place nimeni, decit slaba aia pe care o trag dupa mine si ma enerveaza de imi vine sa o musc, insa, dac fac asta, nu mai imi da de mincare si ma arunca in strada. Pe strada ce sa fac? sa scotocesc prin gunoi dupa un os pe care umanii nu l-au ros de tot si sa fugaresc pisica aceea alba imbracata in negru care sta in zidul din blocul MEU!

Din punctul meu de vedere, majoritatea \"tristihurilor\" de aici, desi nu respecta metrica impusa, sunt haiku-uri prin spirit, prin emotia (unica) pe care o impartasesc. Acesta a fost si criteriul meu de departajare.
Ceea ce am citit mi-a placut, dar printre acestea au fost citeva la care sufletul meu a vibrat mai mult si mai altfel.

Haiku:
I - 18 (Departari)
II - 10 (Un copil), 24 (Iubire in oglinda)
III - 39 (ano/timp inghetat), 65 (Idila).

Poezie scurta
I - 32 (Ninsori de iubire)
II - 29 (Fantezie)
III - 23 (Love Song)



Poezie scurta