Dor
M-aș metamorfoza în pulsul ființării Tale
Dar e praf in trupu-mi
Secătuite-mi sunt izvoarele
Sunt zbor prin țărână.
Strig țărânei să devină pas
Pasului ii strig să devină dans
Dansului
Poveste
Am cerut Eu-lui să mă îndemne spre piatra filosofală.
Vocea, mai dulce decât tăcerea a șoptit :
- Piatra e drumul.
Þelul mersului tău e continut în fiecare din pașii tăi.
Drumul se
Ești în sunt
Adeseri
Îmi las sufletul
Să mă caute
Prin tine.
Uneori mă gasește
Uscându-ți pătimaș
Cu un sărut
Geana îmbălsămată
De o lacrimă pură.
Uneori mă gasește
Amestecându-mă
Verbul creator
Mai pot tăcea-n nume
Când nici un dor nu tace ?
Mai pot tăcea-n lentoare
Când Tu ești însăși Mersul ?
Mai pot tăcea-n neștire
Când Tu ești Universul ?
Monologul fărâmei de credo
Cred in parfumul sunetului
În mireasma gândului
Cred în puterea graiului
Și-n cumpăna ceriului
Cred în sculptura timpului
Pe temelia infinitului
Cred în universul
Azi mi-am luat emoția
De la naftalină
Și m-a prins în capcană.
Exact de tine
Să mă atașez
M-am ferit
Și tocmai asta
Am vremuit…
Þi-am rugat inima
Să rămână în cumințenia ei
Și m-a
Îmi simt tristețea materială
Cum și-a întins matrixul
Pe inima mea.
O văd înfometată
A mă înghiți
Ea crede
C-ar putea.
Îmi desfac palma păianjen
Și inspir a dragon
Iluzia ce mă ține
Dragă clipă
Stai în poala-mi
Să te mângâi,
Să te curăț de praful celorlalte care te îngrămădesc.
E înghesuială în timpul în care vremuiești.
De faci un pas, de mână cu inima-mi
Vei
Stau la o margine de clipă, tu la cealaltă
Iar timpul zboară înaintea și înapoia noastră.
Dacă acum există mai multe clipe într-una
Sigur una le are pe toate.
Dacă cuvântării mele
I s-ar cere
Să aleagă
Din firul nesfârșit al Timpului
Slova, ce rostită
Să soarbă din nectarul destinului,
Aș lăsa-o sa se țese singură
Din caratele inimii
Căci
Împrimăvărare
Un zâmbet pentru respirația mugurelui
Un zâmbet pentru mantia firului de iarbă
Un zâmbet pentru-un strop de copilărie
Și unul pentru veșnicie.
Un zâmbet pentru fiecare
Încalț razele asfințitului
La picioarele de dor înflăcărat
Îndemn Eul să renască
din praful ruginit de neviață.
Mi-e cântec înălțarea
Prin fior nestemat
Mă vremuiesc
Și din dureri
Puritate
Tu, boboc de stea
Ce înflorești prin mine
Mă farmeci lin
Cu petalele tale
De raze.
Mă legeni
În lumina iubirii tale
Ce picură în cântec
Și-n sărut dulce
Etern… de nea.
Îmbobocire
Timpul nu șade in clipă
Clipa locuiește-n Timp.
Floarea nu se-odihnește-n parfum
Parfumul se odihnește in Floare.
Omul nu este trup
Trupul este in Om.
- Timpule, îmbobocit
DM