Încalț razele asfințitului
La picioarele de dor înflăcărat
Îndemn Eul să renască
din praful ruginit de neviață.
Mi-e cântec înălțarea
Prin fior nestemat
Mă vremuiesc
Și din dureri
Îmi simt tristețea materială
Cum și-a întins matrixul
Pe inima mea.
O văd înfometată
A mă înghiți
Ea crede
C-ar putea.
Îmi desfac palma păianjen
Și inspir a dragon
Iluzia ce mă ține
Azi mi-am luat emoția
De la naftalină
Și m-a prins în capcană.
Exact de tine
Să mă atașez
M-am ferit
Și tocmai asta
Am vremuit…
Þi-am rugat inima
Să rămână în cumințenia ei
Și m-a
Monologul fărâmei de credo
Cred in parfumul sunetului
În mireasma gândului
Cred în puterea graiului
Și-n cumpăna ceriului
Cred în sculptura timpului
Pe temelia infinitului
Cred în universul
Verbul creator
Mai pot tăcea-n nume
Când nici un dor nu tace ?
Mai pot tăcea-n lentoare
Când Tu ești însăși Mersul ?
Mai pot tăcea-n neștire
Când Tu ești Universul ?
Împrimăvărare
Un zâmbet pentru respirația mugurelui
Un zâmbet pentru mantia firului de iarbă
Un zâmbet pentru-un strop de copilărie
Și unul pentru veșnicie.
Un zâmbet pentru fiecare
Ești în sunt
Adeseri
Îmi las sufletul
Să mă caute
Prin tine.
Uneori mă gasește
Uscându-ți pătimaș
Cu un sărut
Geana îmbălsămată
De o lacrimă pură.
Uneori mă gasește
Amestecându-mă
Poveste
Am cerut Eu-lui să mă îndemne spre piatra filosofală.
Vocea, mai dulce decât tăcerea a șoptit :
- Piatra e drumul.
Þelul mersului tău e continut în fiecare din pașii tăi.
Drumul se
Dor
M-aș metamorfoza în pulsul ființării Tale
Dar e praf in trupu-mi
Secătuite-mi sunt izvoarele
Sunt zbor prin țărână.
Strig țărânei să devină pas
Pasului ii strig să devină dans
Dansului
Îmbobocire
Timpul nu șade in clipă
Clipa locuiește-n Timp.
Floarea nu se-odihnește-n parfum
Parfumul se odihnește in Floare.
Omul nu este trup
Trupul este in Om.
- Timpule, îmbobocit
Puritate
Tu, boboc de stea
Ce înflorești prin mine
Mă farmeci lin
Cu petalele tale
De raze.
Mă legeni
În lumina iubirii tale
Ce picură în cântec
Și-n sărut dulce
Etern… de nea.
Dacă cuvântării mele
I s-ar cere
Să aleagă
Din firul nesfârșit al Timpului
Slova, ce rostită
Să soarbă din nectarul destinului,
Aș lăsa-o sa se țese singură
Din caratele inimii
Căci
Stau la o margine de clipă, tu la cealaltă
Iar timpul zboară înaintea și înapoia noastră.
Dacă acum există mai multe clipe într-una
Sigur una le are pe toate.
Dragă clipă
Stai în poala-mi
Să te mângâi,
Să te curăț de praful celorlalte care te îngrămădesc.
E înghesuială în timpul în care vremuiești.
De faci un pas, de mână cu inima-mi
Vei
DM