Poezie
Obsesiv
1 min lectură·
Mediu
Acum
nu mai e acum
s-a reinventat semnul
prin care rostirea
să ne mai recunoască.
Umbrele păsărilor,
copacilor,
nu mai ajung pe pământ.
Ne rostogolim adormiți
atât cât să putem simți
că suntem în viață
îmbrăcați în singurătatea fibroasă
ca o rădăcină de buruiană nestârpită.
Aproape ca s-a terminat
acum nimeni nu mai are
gheare sau aripi
toți cântă;
mașina timpului s-a mișcat încet
numai cei cu abonament
au putut învăța să numere,
dar asta nu mai contează.
Acum nu mai contrează.
013.717
0
Imi place tare mult poezia ta, m-am \'impiedicat\' doar de acel \"fibroasa\", care nu mi se pare ca s-ar incadra bine in context, cuvantul, nu sensul, ca de sens mi-am dat seama.
Remarc versurile:
\"Umbrele păsărilor,
copacilor,
nu mai ajung pe pământ.\"
Imi plac!
Mai trec!
Cu drag,
Daniel