Daniela Maria Benea

Primăvara a presărat parfum în portocali. Cerul se oglindește în pomi de jacaranda. De atîta arșiță Îmi amețesc gîndurile... Și privirile caută alte primăveri, Cu candelabre de castani

Cînd văd strugurii în floare, Am un gînd de eprubetă. Timpul vine cu candoare, Cu parfum, cu taine verzi. Ne întoarce din beție Și ne-acoperă-n uitare. În oglinda vieții noastre Ne uităm,

Moartea atinge prezentul cu ruine de piatra veche, galbenă, clădită în închisori reci și umede. Cum intri în Port Arthur, un așezămînt pe insula Tasmaniei, parcă ai intra într o altă eră. Imaginile,

Mă aflu în aglomerație de idei, de cuvinte, de culori. Învălmășeala mă strivește. Am rămas la marginea unui gînd și mi-e frică să nu cad. Ultima dată, capul s-a învîrtit în jurul globului și a

Poarta m-a invitat în grădină. Pe-alei cunoscute, dar alte tărîmuri, Mă-ncearcă un gînd franțuzesc. Îmbrăcat în costum. Trabucul stins. Om de afaceri pe a patra planetă, Număr, adun și posed

Cel mai frumos e în apus, Cînd scoarța-i se aprinde, Și pare-un felinar supus Soarelui fierbinte. Esențe tari ploaia deschide Din frunza tropicală, Argint îi toarnă din belșug, Viață

Cîteva vise au dimineața deschisă, Vise de dragoste, cuvinte de mamă. Cînd noaptea le strigă, se rătăcesc, Vise pierdute, clipe de goană. De insulă verde, de dor adunat, Vise cernute,

Din adîncul greu al stîncii Se deschide-un ochi de zbor, Fără aripi sau putere, Doar un gînd de înălțime Spre frunzișuri adormite, Între crengi ce se apleacă, Se ridică, înspre cer.