Poezie
în afara
1 min lectură·
Mediu
mimici speriate incizau în întuneric... nu era chip să mă apropii...
tărăgănată muzica dezlipea fâșie cu fâșie suflete
bradul își arunca săgețile peste umbrele noastre apoase-vineții
până la miezul nopții calea asta ascunsă – capcana oricărui pod iluzoriu
sub privirile stupefiate ale unei lumi imortalizându-ne
spectacolul straniu peste puterile firii... frica
am mâncat preistoric am vrut cu orice preț să supraviețuim
cu mânecile suflecate și brațele devenite arme
la această cumpănă dintre cosmosuri care se dorea pașnică
nici măcar n-am simțit
oamenii ăștia mult prea cuminți defilând înaintea noastră
deprinși să trăiască miracolul să se atingă
fără să freamăte mai mult decât era cazul
cel mai probabil dinspre ei veneau zurgălăii urletul îmblânzit al lupilor
în spațiul rotund unde spiritele pădurii se lăsau la pământ se făceau de-ale casei
zâmbeau sănătos se încruntau eliberau cu măsură
fotoni tot felul de șiraguri albe surâsul acela
care oricând ar fi putut pune în primejdie moartea
numai inimile noastre zăceau prinse dincolo
în centrul năpraznic al vârtejului tresăltându-ne ochii
asemenea uităturii fiarelor nemiloase în iarna care
n-a mai ajuns și la noi.
00903
0