Poezie
urgenţă
Iubire cu lămâie şi sare
1 min lectură·
Mediu
dragostea noastră supralicitată
confundată probabil cu altceva
în numele căruia s-au comis
trădări lipsuri indiferenţe
această mascaradă
a sinelui cu sine
iluzia posibilei fericiri
a altei conexiuni cu moartea
jocul cu timpul
complacerea
imaginaţia tâmpă
scenariile-n decrepitudine
mizarea… pe ce?!
felul în care la un moment dat
nu ţi-am mai simţit lipsa
te-am privit cel mult
cu îngăduinţă
în ciorapii de gală trei sferturi cu dungi şi cravată
neîndemânatic habar nu aveai ce alt rol
să preferi pentru tine
[facebook oferea sine die
multiple posibilităţi
de cădere-n anonimat]
era târziu?!
nu fusese niciodată devreme?!
pentru mine
era urgent
să mut o fereastră
să împodobesc simetric un brad
să mă asigur că sunt în continuare
cât se poate de frumoasă de vie!
[puloverul verde se aşezase de altfel perfect
în dreptul inimii mele.]
001.173
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 132
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 33
- Actualizat
Cum sa citezi
Daniela Luminita Teleoaca. “urgenţă.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/daniela-luminita-teleoaca/poezie/14143348/urgentaComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
