spune el...

’’Dumnezeu’’ umple cu substanța sa toate ’’cerurile’’, ’’Cântecul’’ universului reverberează în sufletele celor ce rezonează cu armonia universală, iar boala ce ne înrăiește și ne degradează se transsubstanțiază în sonorități eufonice aducând chietudinea și împăcarea cu sine și cu ceilalți.

... atunci, instinctual, căutarea ta îl / o (mai exact!) descoperă (sau doar se autoiluzionează că..) în te miri ce..., bunăoară într-un cântec... dăruit poate, cândva, chiar de el, mai exact de ea... Iubirea este bivalentă, ca viața însăși... Uneori măcar dobândim seninătatea acceptând intruziunile solitudinii în întregul de 2, pe ale durerii în fericire, pe cele ale morții în viață... C'est ca!!

Mulțumesc!

... a existat cineva căruia i-a plăcut suficient de mult acest text (care și mie îmi place, așa simplu cum este!) încât să îl recomande! Gândurile mele cele (mai) bune!

Subtil ,poezie de dragoste, elementul muzicii imbinat perfect, ordonarea efectelor poetice e pe etape, astfel ca .... semana sii el cu cantecul

Am scris-o într-o zi de marți, după o minimă revelație a compunerii ființei umane (în / cu toate... dizarmoniile sale!!) după modelul armonios al Cântecului. Un fizician vorbea de curând despre diafanizarea materiei: m-a fascinat felul acela / acesta în care, pătrunzând dincolo de aparențe,"rarefiind" materia, dai de cu totul altceva: s-o chema energie, suflet,... muzică, divin...?! Puțin din toate!?

Gânduri bune, D.