ce-aveți cu mine, cuvintelor?!

Ai tras de “timp” pentru a-l dilata și pentru a încape în el toate oportunitățile legate de vocație, însă acesta nu era “elastic”, și în contact cu el ai “rămas cu semne adânci și cu stigmate”, tina din teluric “murdărește” și pervertește, și are fărâme de sacrilegii ce profanează și pângăresc, și dacă viața dă faliment, se prefigurează nefiindul care și-a creat o “firmă” pe acțiuni funerare.

... eterna noastră poveste... faci țap ispășitor din... cuvinte, că doar ele „există” / instituie realitatea, buba însă se află mult mai aproape, atât de ÎN NOI... M-am gândit adesea la un scenariu (cât mai aproape de... perfect/ verosimil / logic / firesc) al episodului primordial al fructului (care, după toate probabilitățile, nu este o legendă, un mit!)..., mai exact cam cum ar fi evoluat lucrurile dc Eva nu se lăsa ispitită, dacă, la rândul ei, nu-l ademenea pe Adam etc... Ce am fi fost astăzi?! Despre ce / Cum am fi scris?! În același timp, tare greu îmi este să imaginez un scenariu al fericirii desăvârșite, acel univers în care nu există dualitate, ci numai determinare în pozitiv (bine, frumos, adevăr etc.)... Poate mai primim a doua șansă, deși înclin să cred că răul este adesea necesar pt a dobândi obiectiv conștiința Binelui!