Poezie
confort grad I
file de jurnal afectiv
1 min lectură·
Mediu
mă simt bine întinsă
în gândul tău
acolo unde rupt de tine și de restul lumii
găzduiești nostalgiile felinei cu sentimente prelungi
niciodată cumințită
apar nori albi cu ochi de puf
zmeie
clepsidre
emisfere
tot felul de licurici
am aici
grădini și balsamuri tropicale
limba aceea de dinainte de Babel
oglinzi în care mă pierd să mă descopăr
un cer personal
izvoare cât încape
zăpezi ca la carte
te văd cum îmi tastezi numele
cum tresari crezând că te-am strigat
mai ales te aud
cum simți
când zgomotos când muzical
mersul meu dezinvolt prin labirinturile tale
întinzi mâna să prinzi o nălucă
nu știi
că sunt așa de aproape și
tac
mă simt bine aici în gândurile tale
001.360
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 118
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 28
- Actualizat
Cum sa citezi
Daniela Luminita Teleoaca. “confort grad I.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/daniela-luminita-teleoaca/poezie/14100076/confort-grad-iComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
