Poezie

anorexic

1 min lectură·20 mai 2016

Mediu

sunt zile întregi în care nu rostește un cuvânt

sonorul e dat pe surd/

memoria, pe amnezie

conturul lor, când fragil, când întortocheat

îi provoacă un fel de greață:

„la naiba cu conotațiile!!” și visează

un tărâm al enunțurilor perfect monosemantice în care

inima devine piatra lui wilhelm hauff,

grota fără intrare/ fără ieșire/ fără dorințe/ fără suferință/

fără bucurii istovitoare... / fără.../ fără.../ fără...

absolvită până și de moarte

– o cutie a pandorei autoferecată –

... dragostea, tranzacția banală,

un fel de calcul matematic,

contractul pe care îl faci din vigilență maximă

cu vocație de contabil bilanțier

să nu tremuri iarna/

să ai ce pune pe masă/ să nu mori de foame/ să ai ce îmbrăca/

să-să-să-să-te-pre-faci-că-în-că-ești-viuuuu!!

uneori repetă un cuvânt până îl deformează

e convinsă că

ar putea fi orice altceva:

un sentiment răsucit până la diluția completă/

o piuliță rebut pe care o arunci în trecut sau la coșul din apropiere/

programul diurn făcut să fie încălcat et cetera

dar

sonia-asta

nu acceptă niciun tratament

e convinsă că pentru RESTART

trebuie să te golești la un moment dat de toate

țesuturile necrozate...

(un fel de tabula rasa în anatomie personalizată)

și perseverează...

001.302

Daniela Luminita Teleoaca. “anorexic.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/daniela-luminita-teleoaca/poezie/14092467/anorexic

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.