Poezie
cv-ul unei vrăbii
1 min lectură·
Mediu
azi
dimineața are gustul mărului pe care
am tot amânat să îl culeg
nici măcar nu l-am mai privit
i-am simțit
greutatea la jumătatea distanței dintre
iubire și moarte
agonia fluturelui dinlăuntru
haosul filelor de calendar
într-o așteptare stranie
am simulat firescul
chiar victoria
fără să întrebe
depărtarea ne-a pus chipuri noi
formal
ne-a montat câte o baterie
doar o cheiță poate
a rotit-o și
ne-a împins
de atunci
eu
merg prin grădini
desculță și alta
miros a un fel de ploaie verde și cânt
mă ocup de cuvinte
ca și cum
nimic neobișnuit nu s-ar fi întâmplat
tu
porți ochelari de protecție
aud
ai prieteni mulți și imunitate
ți-au rămas de la mine
negativul și
cv-ul unei vrăbii
023.519
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 119
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 34
- Actualizat
Cum sa citezi
Daniela Luminita Teleoaca. “cv-ul unei vrăbii.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/daniela-luminita-teleoaca/poezie/14091352/cv-ul-unei-vrabiiComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
.... consecintele "culegerii marului (fructul oprit)" le cunoastem cu totii. Ispita vine din "cealalta parte": ce posibile "scenarii" implica / ar fi implicat actul "neculegerii"!!? Aici e doar una dintre posibilele "desfasurari", asa cum spui, putina... "amnezie" cu rol... de anestezic, putin "descult", o ploaie verde, o gradina deloc neserioasa a cuvintelor si despuierea de materie pana la... (conditia de) pasare / vrabie, care, desigur, nu poate fi vazuta dincolo de.. zbor!! Ai intuit bine si cd ai vorbit de... echilibru, asa am simtit ca jumatatea distantei dintre iubire (viata) si opusul ei, neiubirea (moartea) nu poate fi decat un centru, anatomic vorbind, coloana vertebrala (acolo am resimitit aproape concret "greutatea" fluturelui zbatandu-se sa iasa din starea de larva!)...
SINCERE MULTUMIRI!!
SINCERE MULTUMIRI!!
0

Pe ''CV-ul unei vrăbii'' sunt expuse principiile zborului.