la limită

“Alter-ego-ul perfid și veleitar, gata oricând să ți se substituie”, te trimite într-o “eroare cumplită”, de care încerci să te debarasezi, clamând adevărul pentru a o spulbera, împreună cu celelalte greșeli și gafe, ego-ul cu care ne identificăm este arhetipul vieții noastre, el simte cum “toate spaimele noastre devin moi și ireale, cumva ridicole”.
Poezia ta experimentează mereu talentul, care se găsește pretutindeni în ființa ta poetică.

... situatia-limita este confruntarea cu moartea, pe care ne-o reprezentam ca pe o fiara, ca pe o greseala (de fapt, in pespectiva religioasa, un pacat) de proportii cosmice (asta prin punerea in balanta cu nemurirea ce ne putea fi garantata in lipsa... acelui pacat originar) sau ca pe un alter-ego "veleitar si perfid", pt ca, de fapt, moartea/ sentimentul mortii ne alieneaza, "pune in locul" nostru pe cineva strain. E firesc sa ne temem de ea, asa cum ne temem (si, in acelasi timp, santem provocati)de Necunoscut. Cand Ea se iveste, cred ca se activeaza niste scheme latente, care ne permit sa ne detasam (de aceea, spaimele devin moi si ireale), substituind temerea prin curiozitate. Odata plecati, ne "rupem" de durere si de toate cele specifice mundanului, traim un "caraghios" sentiment de... fluture!!

Multumesc frumos pt comentariu(l favorabil), stiu insa ca mai sant inca muuuuulte limite de depasit, pt a scrie asa cum trebuie!! Sper sa am cat de cat timp in acest sens, dar si ca d-na Muza sa ma viziteze macar din cand in cand...