Poezie
au-delà de moi
2 min lectură·
Mediu
am așteptat să treacă o oră două... o dimineață
între timp toate își urmau cursul
câinele vecinilor scheuna
desigur sosise poștașul. ca de obicei
ea avea să iasă. desculță și vie. atât de ea.
cu respirația lui imprimată în ceafă. ca o pisică
va chicoti. se va strecura printre trandafiri și incertitudini. cu grație. va adulmeca.
o va simți. el. irezistibil ca întotdeauna. va mima dezinteresul.
povestea lor. doar a lor. necontrafăcută și parfumată.
soldățește, celălalt va deschide încă o poartă,
va strecura veștile în buzunarele amatorilor de noutate.
va pleca fluierând. aproape adolescentin și victorios.
voyeurist, vântul va arunca priviri curioase.
salba de frunze. ecoul. pata din soare ca un scrum
venit dinspre sânge. somație.
eu tot nu mă voi înțelege...
acolo în cerul fântânii se vor tulbura preț de o clipă
destine. imagini nedescifrate. două gângănii incolore și vanitoase.
la amiază voi căuta oglinzi. repere. cunoscuți. poate doar pe tine. și
deși mi-e teamă că nu mă vei recunoaște
nu ezit să te chem:
oare, cum mă vezi prinsă-n jocul ăsta ce cufundă sinele-ntr-o mască?!
pune
în loc de cuvinte bâiguieli.
în loc de pași mersul gol. în lesă.
în loc de resemnare spaima indiscretă ce zgârmă-n rană ca-ntr-un jăratic.
înserarea va căptuși înlăuntruri cu ceață
curând
noaptea își va cere ostaticii
001.282
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 214
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 29
- Actualizat
Cum sa citezi
Daniela Luminita Teleoaca. “au-delà de moi.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/daniela-luminita-teleoaca/poezie/14087331/au-dela-de-moiComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
