bărbații pe care i-am iubit

Cel mai mult mi-a plăcut secțiunea finală :
„ei nu știu nici acum că
prin fiecare palmă trece un drum
pe fiecare drum un suflet
prin suflete viața ca o boală mortală
înfășurată în atâtea necunoscute”.
Oamenii sunt „copii mari”, cu maturitatea o aură a gândirii, „nu capitulează încă” în fața asalturilor vicisitudinilor, și „pândesc” să pescuiască boala din corp, pentru a hrăni angoasele cu ea și pentru a lăsa sănătatea să curgă continuu ca un râu curat.

Ma bucur ca ai receptat in aria mai degraba pozitiva de semnificatie... asa e.. nu am nimic cu "bietii de ei". I-am privit cu ingaduinta, pt ca, in cele din urma, e vorba despre slabiciunile ns, ale tuturor, pur umane, indiferent ca suntem barbati sau femei. Uneori/ adesea nu dam "valul" de la suprafata sa vedem ce e dincolo de el, ne autoiluzionam (ca niste copii),nu stiu, poate asa supravietuim (macar cateodata). Nu ar strica totusi mai multa luciditate (imi spun si mie insami asta). Sufletul care trece pe drum/ palma este de fapt destinul propriu al fiecaruia dintre noi cu datele lui specifice dar, in cele din urma, destul de asemnatoare cu ale celorlalti!


SINCERE MULTUMIRI!

ps: si cred ca da, la o adica, si ISPITELE pot fi vazute ca "asalturi", "vicisitudini" (!!!!!). Nu orice ispita este neaparat negativa (prin consecintele ei(!!!)

o iluzie care stie despre sine insasi ca e o iluzie are sanse de supravieturie:)

... intru totul de acord, Elena: asa si cu... "nebunia"...daca o constientizezi, nu esti.. totusi.. chiar atat de nebun... Ai sanse, cum spui, de a supravietui, ba, mai mult, de a "jongla" intr-un anume fel cu aparentele etc.

MULTUMIRI!!