Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

doar un vis...

1 min lectură·
Mediu
câteodată vreau un alt soare
care să răsară de pe-aici
de pe-aproape
de prin împrejurimi
bunăoară din oasele mele
reumatice și vorbitoare
ce devin tunele ale tic-tac-ului
din măruntaiele dealului ieșit abrupt
nimeni nu știe de unde
dintr-o privire
un rendez-vous accidental
la prima vedere doar
dintr-un show negrotesc în care
mâini împreunate fac poduri
trec cu-vin-te-le
fos-fo-res-cen-te-le
siluete microscopice
în biserici tandemic pășesc
aflu atunci cum se naște
sufletul luminii
îmi clătesc ochii
în botezul dimineții
moartea e doar o părere...
câteodată îmi place să ies din mine
o iau pe portițe doar mie cunoscute
nu fac zgomot privesc în ape
trupul mi se răsfiră până când
duhul dezveșmântat în sfârșit e liber
să-și uite ambalajele
din plastic
din hârtie
sau din lut
și-mi place câteodată să adun lacrimă cu lacrimă
să întâmpin ploile-acelea care uneori uită să ajungă
pe-aici pe aproape prin împrejurimi
cerul cade adesea cu greutatea unui verdict
când ridic oblonul sentințe... sentințe...
câteodată colecționez pagini albe-albe
când așterni semințe literele încep să crească
precum felinarele credincioase
la căpătâiul celui care pleacă
câteodată aș vrea să pot fi un astfel de semn...
să simt soarele răsărind
de pe-aici
de pe-aproape
de prin împrejurimi
001329
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
197
Citire
1 min
Versuri
46
Actualizat

Cum sa citezi

Daniela Luminita Teleoaca. “doar un vis....” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/daniela-luminita-teleoaca/poezie/14070666/doar-un-vis

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.