vine mai...

Fața timpului are eriteme provenite din împroșcarea cu cerneluri incolore și corozive de către siluetele suprapuse una peste alta, care și-au lăsat umbrele peste sinele căutând să învețe tainele revelate de natură, ce încearcă să vindece capriciile, nevrozele și asteniile vremii, deschizându-și ușa temporală pentru a primi primăvara cu alaiul ei.
Cuvintele răsuflă captive într-o recluziune a neînțelesului străbătut de vârste ingrate, și atunci apare poetul care le eliberează, transfigurează și sublimează în magia poeziilor.

... mireasma liliacului trezeste memorii afective.. o papusa cu ochii azurii, o alta ipostaza a copilariei refulate/ defulate... , de ce nu..., un alter-ego care se cauta, incercand sa se desprinda de multime (siluete, masti), pt a se defini... O privighetoare umanizata, nevroza ca posibila stare premergatoare accederii dincolo de propriile limite, de ce nu (si) prin cuvinte transfigurate/transfiguratoare???!! Multumesc frumos, Razvan, pt cuvintele lasate!