Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

parusie

1 min lectură·
Mediu
nerisipite nu mai dorm în țărână
oasele înveșmântează duhul multiplicat
prind creștete șuvoaiele de heruvimi înalți
arhierei cu mâini de palmier și ochi-cascadă
neîntunecați
lipite doar de cer
sufletele... sufletele... sufletele...
A-le-the-eaaaa...
moaștele cuvintelor la care ne spunem tedeumul
aliniate pe umerii noștri de statui deloc imperfecte
ca niște soldați ca niște virgine mirese
împrăștie neliniștile nepăsarea viperele ce-și acoperă urechea
în lumea asta poetică neprihănită ca un soare
ne strângem sentimentele
din cornul alb al inorogului prieten
un alt Iordan purificat
pod între el și ea
o neuitare
tălpi goale se mângâie de piatra rece
în lume intrate pentru prima dată
în stropi de tămâie lumină de mir
tresar frunțile iscusita mână înduhovnicește
vie racla vie...vieee... roiuri-roiuri
injectează benign priviri uimite
de nou-născuți
scutece din patrafir
golgota crește din sternul tău
zăbovesc pe tâmpla ei cât un templu
și nu mai plec
tic-tac-tic-tac-tic-tac...
doar nemoartea se aude
A-le-the-aaa A-le-the-eaaa A-le-the-eaaa
Îngerul Domnului în noi
sfioase vii
germinează din miocard
nu ratăm Iubirea
fiecare masă a tăcerii Îl primește
022.402
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
169
Citire
1 min
Versuri
37
Actualizat

Cum sa citezi

Daniela Luminita Teleoaca. “parusie.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/daniela-luminita-teleoaca/poezie/14069629/parusie

Comentarii (2)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@nicolae-diaconescuNDNicolae Diaconescu
Habar n-am avut ce înseamnă parusie! Am căutat pe internet și am citit mai multe definiții. În momentul următor le-am și uitat! Nu mi se potrivesc. Am citit și Dincolo de iubire, O să-ți mai scriu, Emoții. Ca să spun totuși o părere, textele tale transmit o anume tristețe, dar aceasta, tristețea este îmbrăcată în prea multe veșminte și se pierde fiorul liric.
0
... nu stiu cand putinul meu timp liber(!!!) imi va permite sa ma intorc si sa arunc fara mila "balastul"... Stiu ca multe incercari... poetice de ale mele ar fi "dat" altfel daca as fi avut "curajul" de a pastra doar anumite fragmente din ele... O sa fac, totusi, acest "exercitiu"... Eu insami simt prea bine, cd scriu, ca.. lipseste "ceva"... si inclin sa-i dau dreptate, cel putin intr-o anumita masura, colegului "de agonie", dl Gabriel Tudorie ca, da, poate nu-i iubesc indeajuns pe semenii mei... In realitate nu este (chiar!!) asta... Cum spunea o alta colega f draga mie, tot.. "agonizanta", preocuparile mele stiintifice ma fac sa nu pot "iesi" din pielea unui homo rationalis decat foarte greu si... imperfect... Dar cred ca va tb sa fac eforturi in acest sens... Vedeti??!! Si acum m-am "intins la vorba"!!!

Va multumesc pt ca cititi din cand in cand modestele mele tentative estetice.., de asemenea pt "parerea" exprimata!!

PS: 1. m-am gandit la PARUSIE in primul rand cu semnificatia de "manifestare a prezentei lui Dumnezeu langa zidirea sa" si nu neaparat la "cea de-a doua venire a lui Iisus", menita judecarii lumii...

2. E o... "tristete" pe care voi incerca sa o exprim mai putin psihologic, mai mult estetic!!
0