Poezie
la început era iubirea...
2 min lectură·
Mediu
... și cerul înspre noi curgea înfășurat petale-petale vii
un cer chema alt cer în lutul nostru care, însuflețit,
pe creștete rodea podgorii nesfârșite, livezi de sentimente...
în mătci niciodată pribege ochii noștri izvorau timpul
și rostul din ei picta zenitul în curcubee. niciodată-n asfințit.
eu nu știam să mă regăsesc singură, exilată dincolo de tine
nu știam să răspund decât la „noi” și pe bună dreptate:
arca ne fusese încredințată în egală măsură amândurora
povestea noastră era simplă, atât de simplă că
nu putea fi decât adevărată, mult prea adevărată
era doar încrustată în fața adâncă a palmelor noastre albe
mereu deschise-n rugăciune. niciodată hulitoare
pașii noștri, tainice prescuri în coroane infinite
invadau țărâna din noi, de sub noi, de pe lângă noi
ca-ntr-un ritual ne izbăveau de trecere
mersul nostru, dans legănat aducător de ofrande,
el era de fapt numele nostru pe care-l respiram profund
.................................................................................
.... azi răstigniți fanatic zadarnic ne mai lamentăm
am pierdut sensul crucii și-al sângelui și-al cerului
purtând în loc de inimi securi de foc și vajnice pogromuri
pe pergamente triste, în gări pustii sau inutile morgi
... azi ești doar un străin în fața mea, oricine tu ai putea fi,
la fel sunt și eu pentru tine...
zgura... zgura ne-mprăștie măruntaiele sufletelor
și ne-mbracă în amnezii iremediabile:
„Să sune clopotele!”
022.426
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 218
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 27
- Actualizat
Cum sa citezi
Daniela Luminita Teleoaca. “la început era iubirea....” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/daniela-luminita-teleoaca/poezie/14060070/la-inceput-era-iubireaComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
RRRRrazvan rachieriu✓Sensul crucii poartă în el mântuirea prin jertfă, sensul sângelui arată vectorii radiali ai iubirii și sensul cerului cuprinde în el dimensiunea zborului ; fără aceste sensuri, omul se pervertește în laicul străbătut de ateism, vectorii existențiali se înfig în iubire, fiind proiectați de ură, iar zborul devine cădere continuă înspre neant.
0
DTFrumos, foarte frumos si profund/ sensibil spus!.... Asta-i boala care ne ia prizonieri in mod constant... amnezia sau... asa-zisa amnezie... Din pacate, e nevoie mereu de ceva sau de cineva care sa ne reaminteasca niste... "repere"... Cum asta nu se-ntampla f adesea, alunecam in alteritate, in pierderea identitatii autentice prin desfigurare (pervertire), cd noi, fapturi asemenea lui Dumnezeu, ar trebui sa aspiram constant catre transfigurare... Multumesc!
0