Fericire

Daniela, poate încerci odată să scrii un roman... Nu e greu, dar e multă muncă. Multă ”matematică” în ale epicului, de multe ori, ca să drămuiești bine... Trebuie doar să te ții bine de fir(ul) care se tot leagă.

Am trecut cu drag.

... începui și eu acu' o eternitate un roman... Sonia cu accent grav și hiat... Ajunsei la capit. 41, respectiv cca 170 de pagini, dar, cum timpul nu fuse mai niciodată cel mai bun amic de-al meu, o tot... lungiiiiiiiii... Dar, să știi, voi continua..., mai exact chiar voi termina ceea ce am început... Îmi place să cred în Sens!

Mulțumesc, dragă Iulia! Gândurile mele cele mai bune, D.

PS: de mai multă vreme am înțeles și eu cum se scrie proză.. efectiv te leagă de scaun și... În același timp, intuiesc că aș putea despica firul așa de mult în 4 încât aș fi aptă de romane-fluviu (!!!)

PS2: cică unii habar nu au despre ce or să scrie când se așază la masa de lucru... totul vine pe parcurs... E de mai-puțin-bine? Sunt... "elucubrații"??!! (cf., par exemple, Llosa)

Așa e, cu inspirația, Daniela, e cum vrea ea, cred. De aceea ziceam despre matematică, până la urmă un roman trebuie gândit, pe pași, să îi rezolvi anumitele slăbiciuni de curgere. Ideile trebuie să se lege natural unele de altele, pasajele, la fel.

Eu cel puțin așa fac, în plus, corectura mi-e sfântă, și intru foarte mult pe text după ultimul punct, practic, se lucrează pe frazuistică nițel mai mult, și pe cizelare, dar cred că asta depinde de fiecare scriitor de roman, tehnica lui literară... În general după ultimul punct cam vezi, în corectură, ce-și-cum, și poți interveni pentru armonizare, cizelare.


Cu drag am trecut, spor atunci la Sonia...!

care în mod firesc își face prezența, însă numai atunci cd tu, ca mân(t)uitor (!!!) al cuvintelor, al relativității lumilor, ai dovedit suficientă fidelitate față de universul asumat. Și așa e, cum spui, nimeni nu are cum să scrie "la întâmplare" (poate fi, cel mult, impresia cuiva, privitor din afară!). În ceea ce mă privește, așa cum am avut ocazia de a constata "la fața locului", literele se aștern fără prea multă dificultate atunci cd am măcar niște titluri generice, niște subtitluri (care nu întotdeauna și rămân!), o schemă minimală pigmentată de detaliile semnificative. Panica aceea că nu voi reuși niciodată să aduc în fața cititorului nici măcar o infimă parte din ceea ce am experimentat este, cel puțin parțial, depășită printr-un proces de selecție, pe care mi-l facilitează dumnezeul coerenței pe care m-am străduit să îl scot la iveală și treaz să îl țin. Bineînțeles că revizia se impune de fiecare dată... și atunci nu doar poți rezolva unele incoerențe, ci inclusiv poți perfecționa stilistic textul cu pricina... Offf, fir-ar să fie, la mine e tare greu... , acaparată fiind de munca științifică, ce rămâne, totuși, prioritară... Dar măcar puținul pe care l-am început, în plan artistic, încerc să îl duc la bun sfârșit! De aceea (și nu numai), încă o dată calde mulțumiri pt implicarea ta generoasă în paginile mele!

Cu prietenie maximă, D.