Daniela Hendea

Un poem geometric, în care predomină arcuirea. Rotundul din luna, inele, trunchi, lună, soare, arenă de circ. Ovalul pământului. Iar rugaciunea și securea sunt jumatăți de cerc.

Pe apele existentei orice formă își pierde concretul pentru un moment, regăsit în cercuri concentrice ale undelor.

Prima parte a poemului e o fotografie alb-negru pământiu, iar șfarsitul aduce lumină! Definiția speranței.

Poate a fost intenționată paralela dintre prima strofă, mai încărcată, și a doua, simplă și profundă.

Mi-au plăcut mult versurile astea,

\"de fiecare dată când dormi
tu nu mai ești
e doar un aer pe care încerc să-l cuprind...\".

Finalul, de asemenea, m-a pus pe gânduri.

\"în fiecare
dimineață cineva nevăzut vine și te așează lângă mine cu grijă
ca pe un copil\"

Ce m-a impresionat poezia...cred că asta e a 153-a.

Nu mai știm cine suntem, decat daca ne zice altcineva. Sau barca cu motor din fata casei. Si nimeni nu se mai revoltă, decat Dumnezeu.

Ce imaginatie ai, ceva de groază.

Eu aș face ceva cu \"cuco..durile genetice\", dar nu contează prea mult. Citeam o carte despre cum sa \"write well\" și dupa ce am citit toate îndemnurile, la urmă zice că \"it\'s different with poetry\" :-)

E asta a doua poezie scrisă? :) Mă emotionează simplitatea si originalitatea jocurilor de cuvinte,
I\'ll keep reading you!

Fii atent, am scăpat ocazia să zic vreo două de versurile tale, că le-ai schimbat! Și mi-am luat tupeul din faptul că până și eu, care mai miros a atelier, mi-am dat seama hai măi elisabeta chiar așa. Dar acum, uitandu-mă la varianta finală, parcă îmi vine să cred că a fost doar un vis aiurea. Te rog nu mă face să cred că ești muritoare de rând. Hai mă Alis ce naiba, vorbește cu katy, că uite iși taie venele și toată poezia îi curge pe jos.

Versurile

\"El
îmi arată cât de mult
mă iubește\"

imi spun, dar nu-mi arata. Un cliseu din poeziile cu mesaj crestin. Daca ai scoate astea, poezia ar fi tare curgatoare.