Sari la conținutul principal
Poezie.ro
@daniel-ionut-vasileDV

Daniel Ionuț Vasile

@daniel-ionut-vasile

Craiova

Am absolvit Facultatea de Litere a Universității din Craiova (secția Română-Engleză, promoția 2011). Am mai publicat în revista „Oglinda literară” și în „Realitatea de Bistrița-Năsăud.” Adresa mea de email: daniel03iv@yahoo.com Adresa unui blog personal: https://opennotebook85.blogspot.com

🏆 Critic de Top💬 Comentator Activ
Cronologie
Domnule Traista, viața în întregul ei, pentru unii este doar o sumă a deziluziilor, a neîmplinirilor, de aceea pare imposibilă existența unui Dumnezeu atât de inert, indiferent și nepăsător. Dumnzeu ca entitate iubitoare de oameni, este o absurditate. Nimeni, nici un zeu nu-i iubește pe oameni, oamenii sunt ei singuri printre ei, fiecare trece prin viață în felul lui.

Pe textul:

O întrebare interesantă" de mihai traista

0 suflu
Context
Uite, să spunem că totuși Dumnezeu ar apărea pe ceruri în toată slava Lui așa cum scrie în Biblie, ceea ce nu se va întâmpla vreodată, dar presupunem, așa de dragul ideei în sine, că este una frumoasă. Ei, și atunci, tot sufletul de om L-ar vedea, crezi astfel că în situația aia ar mai voi cineva să fugă de El? Oare oamenii încă de la începutul timpurilor nu L-au căutat ei singuri? Și nu L-au găsit? Și de asta s-au rătăcit? Mie asta mi se pare o imagine mai exactă a realității, a oamenilor care caută, nu care fug. Ce fel de om ar vrea să se ascundă de Adevăr? Păi tocmai Adevărul îl vrem, îl dorim și încă nu l-am găsit.

Pe textul:

O întrebare interesantă" de mihai traista

0 suflu
Context
Interesantă interpretare, dar totuși, cuvintele astea redau un Dumnezeu al spaimei de care chiar că iți vine să fugi. Lași să se înțeleagă faptul că oamenii ar fugi ei de Dumnezeu, ceea ce nu cred că este adevărat, mai degrabă cred că noi, oamenii, Îl căutăm pretutindeni pe Dumnezeu și nu-L găsim nicăieri. Unde este Dumnezeu când ai nevoie de El? Ori Îi place anume să-i vadă pe oameni în necazurile lor, fără să-i ajute? Un Dumnezeu care, atunci când se arată, ceea ce nu prea face, ne apare numai cu biciul în mână, păi așadar, te umple de dragoste pentru El, nu alta.

Pe textul:

O întrebare interesantă" de mihai traista

0 suflu
Context
\"scriam cuvinte apoi le aruncam înspre ceruri cu teamă\" versul acesta mi-a atras gândurile către universul său, nu se putea reda ceva mai cuprinzător în atât de puține cuvinte, o chintesență a spiritului întrebător și deschis, înalt și sincer, veșnic, va păși dincolo de teamă. Felicitări.

Pe textul:

poemul peste care a coborât înserarea" de Dana Banu

0 suflu
Context
Ai scris o poezie reușită, îmi place și subiectul și modul în care o spui. Parcă ar fi trăită într-un mod autentic.

Pe textul:

Este imposibil de murit în urma ta" de Alina Nicula

De îmbunătățit
0 suflu
Context
Un text folositor, astăzi, cum-necum, tot mai multă lume ajunge la concluzia că Dumnezeu este o creație omenească, chiar și fără a se documenta prea mult. Religia devine un subiect din ce în ce mai ocolit, nu pare să mai aibă vreo relevanță în societatea în care trăim. E o problemă totuși...

Pe textul:

Redescoperirea așa zisei \"Evanghelii a lui Iuda\" și zarva din jurul ei" de Cristian Petru Balan

0 suflu
Context
Îmi place poezia ta, am să revin să mai citesc și altele, răspândesc un sentiment de caldă melancolie. Felicitari.

Pe textul:

Fantasme albe" de Iustina Daniela Cucu

De îmbunătățit
0 suflu
Context
Oau... Asta este ceva cu totul deosebit, un stil limpede și clar, m-am lăsat prins de acțiune. Excelent, ar trebui poate și o continuare, oricum, episodul în sine este o lectură foarte bună.

Pe textul:

Si de-ai sti..." de Cîrciu Alexandra

0 suflu
Context
Felicitări pentru acest text, este unul foarte reușit, chiar subiectul lui este cel care mă atrage cel mai mult. Aștept cu nerăbdare continuarea. Multă baftă.

Pe textul:

Eu cred în minuni" de Virginia Popescu

0 suflu
Context
O poezie surprinzătoare. Ceva neașteptat, foarte original...

Pe textul:

Zborul acela aproape lichid" de Luciana Tamas

0 suflu
Context
Este ca și cum ai vrea să spui nimic într-o formă imprecisă, lasă o impresie tulbure.

Pe textul:

Arhetipar" de Veronica Văleanu

0 suflu
Context
Bună, ai scris o poezie foarte bună, îmi place mult conținutul, ideea pe care ne-o împărtăsești aici. Poate că așa ar și trebui să fie, însă între dorințele noastre și realitate se înterpune o distanță tot mai mare. Lumea se strică, din păcate. Mult succes în continuare.

Pe textul:

așa cum sunt" de Crina Albu

0 suflu
Context
Da, ai scris bine ce e aici, asta este într-adevăr realitatea, dar totuși, am văzut că sunt oameni ce se pot păstra încă sinceri în tot coșmarul ăsta, sau poate e doar o iluzie de-a mea. Despre Sfârșitul Lumii, n-are decât să vină când o vroi, păcat că ne va găsi însă cufundați în mocirlă...

Pe textul:

Suntem abandonați" de Stefan Doru Dancus

0 suflu
Context
Scriitura în sine, îmi pare foarte bună, dar subiectul, mai precis obiectul ei este cam perimat. Ai putea încerca să duci tema asta la un alt nivel al formei, să o îmbogățești cu ceva subiectiv și astfel ar putea deveni o lectură mult mai interesantă. Mult suces în continuare.

Pe textul:

Margareta si Sufletul Fermecat" de diana vlase

0 suflu
Context
Măi uite, începusem să-l citesc, și primele rânduri nu-mi plăceau prea mult, dar am continuat și am înțeles că are totuși un sens să abordezi o astfel de temă, ai putea chiar să faci o reluare, dar mai bogată în detalii și mai bine argumentată, mai multă consistență, că este de altfel, un subiect bun care merită mai multă atenție. În rest sper să nu fi trecut personal prin ce-ai scris acolo. Mult succes în continuare.

Pe textul:

Sens" de Apostu Mihaela

De îmbunătățit
0 suflu
Context
Ai scris o grămadă aici, un amalgam de trăiri care mai de care. E interesant, poate vei găsi și vreun subiect demn de a fi investit cu atâta efort și va ieși ceva mult mai bun. Multă baftă în continuare.

Pe textul:

Îngerașul din calculator" de Adrian Țion

0 suflu
Context
Foarte...hmmm... multă singurătate, ce-o fi cu oamenii ăștia, pământul este suprapopulat, dar oamenii sunt din ce în ce mai singuri. Haide măi, puțină fericire, puțin optimism. O poezie reușită.

Pe textul:

humoresque" de Ela Solan

0 suflu
Context
Foarte bun, foarte bun, aștept cu nerăbdare și continuarea, am citit și prima parte, un realism bine surprins cu multe calități. Felicitări. Tare sunt curios cum vei decide să-l continui, personajele sunt conturate atât de clar...

Pe textul:

Între două țărmuri" de george ionita

0 suflu
Context
Îmi place încheierea poeziei tale, precum și ideea de ansamblu în sine.

Pe textul:

Sunt cu mintea la voi" de Petrică Viorica

De îmbunătățit
0 suflu
Context
Foarte frumos ai scris și sensibil. Persistă și va fi bine.

Pe textul:

Dragostea si bunurile ei" de Apostu Mihaela

De îmbunătățit
0 suflu
Context