Poezie
Viermii simt nisipul
12 iunie 2001
1 min lectură·
Mediu
Un nou arbore în pădurea seculară
Cu greutate încercând să pară cât mai înalt
Crește, crește, dar în el doar nisip
Nisip... nici viermii nu îl plac
Și e singur... în pădurea seculară
Coroana lui bogată, rădăcinile adânci
Frumusețea. Frumusețea? Cu atât s-a mulțumit
Și e cel mai înalt... în pădurea seculară
Dar viemii știu. Ei simt...
Fericirea... O vede în jurul lui
O simte peste tot... atât de aproape...
Nisip... O vede, o simte... și atât!
Și acum și-o dorește, vrea să o atingă
Un mic efort, se întinde, să o atingă
Doar atât... a crăpat... nisipul a scăpat
Printre frunze se scurge nisipul
Crengile nu suportă greutatea lui
Viermii sunt liberi acum să-l atace
Un nou arbore în pădurea seculară
Cu greutate încercând să pară cât mai înalt
Și e singur... trunchiul prăbușit
Ros de viermi și putrezit.
003351
0