despre liniște

e text slab, exemplific:
\"hai să ne privim în ochi
vom fi ca niște frunze speriate și palide\"... frunze speriate?! huh, speriate de ce?! de furtună?! de toamnă?!

\"să facem niște pânze mari albe
din fiecare cuvânt rostit fără rost

să ne învelim cu ele
atunci când vedem
că viața asta se crede prea importantă\"
cuvânt rostit fără rost?! viața se crede importantă?!... comparații penibile... serios, e slab rău de tot
amical,

o sa iti dau un citat, e singurul raspuns pe care il meriti.

\"dragostea nu poate fi inteleasa decat cand este traita.\"

am observat pe cine comentezi tu si cum comentezi...
si sincer, u-mi place
dai dovada ca est un om extrem de slab.
atat.

DAniel.

Mi-a placut mult imaginea aceasta, de a te acoperi cu cuvintele fara rost ca in niste panze albe. Am vazut in ea un fel de recunoastere simpla a inerentei desertaciuni/slabiciuni, o smerenie care atrage dorinta de a fi acoperit de panze curate, albe. Cuvantul \"panze\" imi duce gandul nu numai la panza de in, alba, simbolul prin excelenta al puritatii desavarsite, ci si la panza de corabie, care, umflata de rasuflarea vantului,duce corabierul mai departe, in acel punct unde eu si tu si noi ne putem privi in ochi, fata in fata. Si vantul sufla de unde vrea el, incotro vrea el...Vantul, ca o imagine a Suflului, a Duhului, e un cuvant care nu apare aici, dar eu il vad subinteles, e cuvantul care leaga panzele de frunzele cazatoare, desertaciunea de implinire, smerenia de tarie, pe mine de tine si de noi toti.

prea incantat de trecerea ta pe la mine.
cand am scris despre panze, da, e adevarat, m-am gandit la ambele sensuri, pe care tu leai evidentiat in comentariul tau.
am tresarit, sincer, esti pentru prima data la mine in pagina si te mai astept cu mult drag, DAniel.