Poezie
o viață de om
1 min lectură·
Mediu
sunt un om simplu viața mea e frumoasă aproape minunată îmi place să mă trezesc dimineața devreme să vorbesc mult
mă uit pe fereastră oamenii merg la muncă ies din blocurile astea urâte și se duc se duc se ofilesc cu fiecare zi ce trece pe lângă ei sunt ca niște frunze care se îngălbenesc se înroșesc se înnegresc și cad când pomul se scutură pentru ultima dată
sunt un om oarecare scriu de cele mai multe ori când sunt trist am o cană frumoasă în care îmi amestec lacrimile viața mea e așa cum îmi doresc
știu că anii vor trece repede știu că anii sunt ca niște copaci pe lângă calea ferată eu în tren privesc pe fereastră și văd tot oameni care ies din blocurile alea urâte și se duc se duc să își cumpere căni frumoase în care să-și amestece viețile orele diminețile
sunt un om fericit la fel ca alții am atâtea să povestesc despre călătoriile mele cu trenul prin orașe în care toată lumea doarme
dar nu-mi ajunge o viață de om
023735
0
„știu că anii vor trece repede știu că anii sunt ca niște copaci pe lângă calea ferată eu în tren privesc pe fereastră și văd tot oameni care ies din blocurile alea urâte și se duc se duc să își cumpere căni frumoase în care să-și amestece viețile orele diminețile
sunt un om fericit la fel ca alții am atâtea să povestesc despre călătoriile mele cu trenul prin orașe în care toată lumea doarme”
Ce mă deranjează: acel „cad când”
Doru Emanuel