Poezie
Marea mea dragoste, Mare!
1 min lectură·
Mediu
Mare, de ți-aș fi eu cerul azuriu de peste zi,
Orizontul, două inimi pe vecie le-ar uni
De-aș fi noapte-aș lăsa luna să coboare mai târziu
Să-ți recite poezia, pe care-n suflet ți-o scriu.
De-aș fi râu, aș brăzda muntii, către tine m-aș grăbi
Și apoi, prin contopire, val de-al tău aș deveni!
De-aș fi vântul care suflă peste vastitatea ta
La oricare adiere, apele ți-aș mângâia.
De-aș fi pescăruș deasupră-ți, aș preface-n timp ce zbor
Infinitul tău albastru-n infinitul meu amor
Spuma pe creastă de valuri, aripile mi-ar stropi
Și-aș găsi în tine însăți, însuși sensul meu de-a fi.
An de an, mrejele tale mă atrag amețitor,
Să înfrunt, precum Ulise, cântecul sirenelor
Ele s-ar preface-n piatră iar eu aș pluti în larg
Tot la fel precum Ulise, strâns cu lanțuri de catarg.
Mare, de-aș fi al tău zbucium, ți-aș mai ușura din chin
Și cu acuarele-albastre mi-aș picta propriul destin,
De-aș fi țărm, aș sta cuminte, valurile să-ți ascult,
Marea mea dragoste, Mare, te iubesc nespus de mult!
001072
0