Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Să nu mai vii, mai bine, când știi că iarăși pleci

1 min lectură·
Mediu
Ce vrei cu mine, Vară? Vrei iarăși să-mi faci curte?
Abia m-obișnuisem că Toamna mi-e destin.
Muream timid în frunze și înviam în fructe,
Descopeream ce dulce e gustul de pelin
Și-apoi vii tu cu soare și marea ta albastră,
Crezând că ești ispita la care mă înmoi,
Dar nu mai cred în vise și-n vorbe ca "a noastră“,
"O viață împreună" sau ternul "amândoi".
Îți amintești probabil cum mă rugam de tine
Doar în genunchi, ca robul, lipsea ca să-ți mai cad:
"Rămâi, să mă mai bucur de zilele senine,
Căci Toamna mă dă Iernii și Iarna este iad!
De-aștept să mă salveze iar, fie-ta, Primăvara
Vor trece peste mine ani mulți, un milion!
În joaca ei cu norii mai uită domnișoara
Și risc s-ajung poveste, iar viața mea, un zvon!"
Aud că pe planetă sunt locuri speciale
În care, zice lumea, te-ai stabilit pe veci,
Dar eu, cu greu fac față la ifosele tale,
Să nu mai vii, mai bine, când știi că iarăși pleci!
001.503
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
167
Citire
1 min
Versuri
20
Actualizat

Cum sa citezi

Daniel Dobrica. “Să nu mai vii, mai bine, când știi că iarăși pleci .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/daniel-dobrica/poezie/14126968/sa-nu-mai-vii-mai-bine-cand-stii-ca-iarasi-pleci

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.